Viktor Babarîka a fost scos din închisoare şi internat urgent la chirurgie

Viktor Babarîka, unul dintre opozanţii belaruşi marcanţi, care ispăşeşte o pedeapsă grea cu închisoarea, a fost spitalizat într-o secţie de chirurgie, au anunţat joi surse medicale, susţinătorii săi afirmând că el a fost bătut în detenţie, informează AFP, potrivit agerpres.

“Babarîka se află într-o unitate de îngrijiri chirurgicale”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului central din Novopolaţk, oraş din nord-estul Republicii Belarus unde opozantul este deţinut într-o colonie penitenciară.

Citeşte şi: De ce pierd SUA în ‘jocurile războiului’? – Black News

Serviciul de presă al lui Viktor Babarîka a confirmat spitalizarea lui, fără a oferi deocamdată mai multe detalii.

Potrivit susţinătorilor săi, Viktor Babarîka, 59 de ani, a fost bătut în închisoare.

Astfel, şefa opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia a scris pe Telegram că a primit în timpul nopţii informaţii potrivit cărora “Viktor Babarîka a fost spitalizat cu urme de lovituri”.

“Cerem să se arate public în ce stare se află el şi ca avocaţii şi apropiaţii săi să-l poată vizita”, a continuat Tihanovskaia.

Viktor Babarîka, fost angajat la bancă devenit principalul rival al preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko în alegerile prezidenţiale din 2020, a fost arestat în plină campanie electorală, cu câteva săptămâni înainte de scrutin. În iulie 2021, el a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru corupţie.

Citeşte şi: Tezaurizarea în aur revine, ca plasă de siguranță în timp de război și mijloc de rebeliune împotriva dolarului – Black News

La putere din 1994, Aleksandr Lukaşenko a fost reales în 2020 în urma unor alegeri prezidenţiale considerate frauduloase şi care au scos zeci de mii de persoane la proteste în stradă. Arestările în masă, exilurile forţate şi întemniţările de militanţi şi jurnalişti au subminat puternic această mişcare de contestare.

Potrivit centrului belarus pentru apărarea drepturilor omului Viasna, în prezent în Republica Belarus sunt peste 1.400 de deţinuţi politici.

Tags: Aleksandr LukaşenkobelarusNovopolaţkSvetlana TihanovskaiaViasna
Categorii: Diaspora