Viktor Orbán a explicat ce ar fi nevoie pentru ca Ungaria să părăsească UE

În momentul în care este mai avantajos pentru Ungaria să fie afară decât înăuntru, atunci trebuie să iasă din EU, a spus premierul la un forum care a avut loc la Pilisvörösvár, județul Pesta, unde a apărut pe neașteptate, scrie „Nepszava” (Ungaria).

Viktor Orbán a vorbit și despre faptul că națiunea maghiară include și pe cei care nu gândesc ca ei, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Dacă Uniunea Europeană ar fi fost în 2004 ca acum, nu este sigur că am fi candidat pentru obținerea statului de membru. În momentul în care este mai avantajos pentru Ungaria să fie afară decât înăuntru, atunci trebuie să iasă din UE. Nu pot spune unde este acest punct sau când va veni, deoarece încă nu am ajuns acolo, a declarat miercuri Viktor Orbán, răspunzând la o întrebare, după ce a apărut pe neașteptate la forumul organizat de ministrul de externe, Péter Szijjártó, și de directorul de comunicare al FIDESZ-KDNP (Partidul Popular Creștin Democrat), Tamás Menczer, la Pilisvörösvár.

În cadrul dezbaterii, care a fost difuzată și pe pagina de Facebook a premierului, cei prezenți au vorbit despre Uniunea Europeană, Péter Magyar, Partidul Tisza, cazul Kollár, aderarea Ucrainei la UE și șansele FIDESZ la alegerile de anul viitor. Premierul a început prin a spune că a apărut așa-numita „politică de comentariu”, iar politicile partidelor de guvernământ, care se bazează pe realitate, sunt în opoziție cu aceasta. Premierul a mai afirmat că „fabricarea politcilor” se află într-o etapă de schimbare, și în acest context s-a referit, probabil, la Péter Magyar, care este destul de activ pe rețelele de socializare.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Chiar dacă suntem cea mai organizată comunitate politică din toată Europa, dacă continuăm această politică tradițională, s-ar putea să nu fie suficientă pentru victorie, a spus Viktor Orbán, adăugând că datele arată că numărul persoanelor care obțin informații din surse tradiționale, precum presa scrisă, radio sau televiziune, stagnează sau mai degrabă este în scădere, în timp ce tot mai mulți sunt prezenți în lumea online, ceea ce, în opinia sa, nu este în beneficiul FIDESZ.

Premierul a mai spus că „există acei maghiari pentru care patria este importantă, și sunt adversarii lor, care, deși nu se consideră ai națiunii, fac totuși parte din comunitate. „Națiunea maghiară îi include și pe cei care de altfel nu se simt deloc confortabil într-o națiune cu noi”, a spus Viktor Orbán.

This post was last modified on 25/04/2025 17:16 17:16

Tags: UngariaViktor Orban
Externe