Viktor Orban îşi caută noi aliaţi peste hotare în problema imigranţilor

Publicat:

Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va întâlni marţi cu liderii coaliţiei de dreapta aflată la conducerea guvernului austriac. Coaliţia, formată din conservatori şi extrema dreaptă, are aceleaşi viziuni ca Orban asupra imigraţiei şi sunt deschişi către legături mai strânse cu prim-ministrul ungar, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Partidul Conservator al cancelarului Sebastian Kurz a câştigat alegerile parlamentare din octombrie 2017 şi a format o coaliţie cu Partidul Libertăţii, o grupare de extremă-dreapta cu o viziune anti-imigranţi. Austria a devenit astfel singura ţară vestică din Europa care are un partid de extremă dreaptă la guvernare.


Citeşte şi: CIA preconizează un amestec al Rusiei în alegerile americane din noiembrie

Poziţia dură faţă de imigrare a fost o temă centrală în campania lui Kurz, fiind un răspuns la faptul că Austria a fost printre ţările care au primit cei mai mulţi refugiaţi proporţional cu numărul populaţiei în criza din 2015. Mulţi dintre cei veniţi trecuseră prin Ungaria înainte să ajungă, până când Orban a intensificat securitatea la graniţa cu Serbia.

„Mâine vom avea discuţii cu cancelarul şi cu vice-cancelarul”, a spus Orban în cadrul unei înregistrări video din trenul cu care a mers la Viena, luni. Clipul video a fost postat pe contul de Facebook al premierului.

„Mi-aş dori să semnăm acorduri în ceea ce priveşte migraţia şi protejarea Austriei şi Ungariei prin ajutor reciproc. Sper să reuşesc”, a adăugat Orban.

Kurz şi liderul Partidului Libertăţii, Heinz-Christian Strache s-au întrecut în a se lăuda că au relaţii strânse cu Orban – un politician naţionalist care este popular în Ungaria, dar este frecvent criticat de liderii din Occident şi organizaţiile pentru drepturile omului.

Citeşte şi: Şicane periculoase deasupra Mării Negre. Ruşii au interceptat un avion-spion american

Strache, care este acum vice-cancelar, a declarat că Austria ar trebui să se distanţeze de aliaţii obişnuiţi din vest precum Germania şi să se alăture grupului Visegrad al ţărilor din Estul Europei, care include Polonia şi Ungaria. Grupul ignoră deseori Uniunea Europeană când vine vorba despre imigrare şi drepturile fundamentale ale omului.

Kurz şi-a asigurat constant aliaţii că guvernul pe care îl va forma va fi pro-european, chiar dacă atât el cât şi Strache îşi doresc o Uniune Europeană mai mică şi care se va concentra pe mai puţine probleme, cum ar fi securizarea graniţelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.