X

Viktor Orban cere Comisiei Europene să ramburseze Ungariei cheltuielile aferente protecţiei frontierelor

Premierul ungar Viktor Orban şi-a reluat marţi solicitarea adresată Comisiei Europene de a rambursa Ungariei cheltuielile aferente protecţiei frontierelor, transmite MTI, potrivit agerpres

Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şeful executivului ungar susţine că până acum măsurile de protecţie a graniţelor Ungariei au devenit un ”exemplu” în Europa.

Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

”O nouă criză legată de migraţie se desfăşoară la porţile Uniunii Europene. Aşa cum ştiţi, utilizarea hibridă a migraţiei provine din Belarus, iar evacuarea dezastruoasă a forţelor de securitate în Afganistan poate aduce o criză şi mai gravă decât cea la care am asistat în 2015”, a menţionat premierul ungar.

El a subliniat că, în opinia sa, singurul lucru căruia i se datorează actuala ”stabilitate fragilă” a UE este ”faptul că Ungaria, împreună cu alte state membre, protejează cu succes frontierele externe ale Uniunii noastre”.

Numai Ungaria a cheltuit până acum pentru protecţia frontierelor cel puţin 590 de miliarde de forinţi (1,64 miliarde euro) din bugetul său naţional, a scris Viktor Orban. Acesta a ţinut să remarce că ţara sa a fost printre primele care a construit un grad fizic la frontieră, ”ceea ce s-a demonstrat în ultimii ani că poate apăra siguranţa cetăţenilor UE şi a Uniunii Europene ca întreg”.

”De-a lungul timpului, măsurile de protecţie a frontierei ungare au devenit exemplare”, a scris şeful executivului de la Budapesta, argumentând că garduri frontaliere sunt acum construite şi în Grecia, Spania, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia.

Viktor Orban a citat scrisoarea semnată luna trecută de miniştrii de interne din 12 ţări membre, respectiv Austria, Bulgaria, Cehia,Cipru, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia şi Slovacia, potrivit cărora gardurile par să fie ”o măsură eficientă de protecţie a frontierelor, care serveşte intereselor întregii Uniuni Europene, nu doar statelor membre” în care ajung prima dată migranţii. ”Această măsură justificată ar trebui să fie finanţată corespunzător şi suplimentar de la bugetul UE, ca prioritate”, a continuat premierul Ungariei.

”De aceea este timpul pentru Comisie să facă ceea ce ar fi trebuit să facă acum câţiva ani şi să recunoască faptul că protecţia frontierelor externe este o dovadă indiscutabilă a solidarităţii europene şi că eforturile statelor membre în acest context merită recunoaştere şi sprijin”, a adăugat Orban.

Potrivit acestuia, în timp a devenit evident că barierele fizice sunt singura modalitate eficientă de a menţine siguranţa europenilor în faţa ”sosirii masive a migranţilor ilegali”.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

Ungaria a decis să-şi asume responsabilitatea deplină pentru stoparea migraţiei ilegale de-a lungul secţiunii sudice a frontierei externe a UE. ”Acum, este responsabilitatea UE de a contribui corect la eforturile şi cheltuielile noastre”, şi-a încheiat scrisoarea Viktor Orban.

Răspunzând scrisorii celor 12 ţări, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe 22 octombrie că Uniunea Europeană nu va finanţa “garduri de sârmă ghimpată şi ziduri” la frontiere pentru a împiedica venirea migranţilor.

Tags: AfganistanbelarusUngariaUrsula Von Der LeyenViktor Orban
Categorii: Diaspora