Viktor Orban: Dacă așteptăm o pace acceptabilă și pentru Ucraina, și pentru Rusia, ea nu va veni niciodată

Publicat:

Viktor Orban: Dacă așteptăm o pace acceptabilă și pentru Ucraina, și pentru Rusia, ea nu va veni niciodată

UE este un proiect de pace, iar acum există un război în Europa, a declarat premierul Viktor Orbán în Italia, la cel de-al 50-lea Forum Cernobbio, adăugând că nici războiul, nici migrația nu pot fi ignorate, transmite agenția ungară MTI.

Viktor Orban a afirmat că dacă așteptăm un plan de pace acceptabil pentru ambele părți în războiul din Ucraina, nu va fi niciodată pace, potrivit stiripesurse.


Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

El a făcut declarațiile la forumul Cernobbio din Ucraina, considerat un mini-Davos, la care va participa sâmbătă și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care cel mai probabil urmează să își reia apelurile de a primi mai mult armament pentru a contracara avansul Rusiei în estul Ucrainei.

„Sper că este aici. Avem o relaţie bună”, a spus Orban vineri la Cernobbio, referindu-se la o nouă întâlnire pe care ar putea să o aibă acolo cu Zelenski.

Până la planul de pace mai sunt necesari doi pași

Viktor Orban a spus că foarte puține războaie din Europa au fost purtate fără comunicare cu părțile beligerante, iar dacă nu există comunicare nu există nicio șansă de a pune capăt războiului, astfel încât comunicarea trebuie menținută atât cu Ucraina, cât și cu Rusia.

Orbán a afirmat că obținerea păcii nu ar trebui să înceapă cu un plan de pace.

Mai întâi trebuie să existe comunicare, apoi o încetare a focului și abia apoi poate fi elaborat un plan de pace, a adăugat el.

Premierul ungar a vorbit și despre turneul său de vară, în timpul căruia a vizitat Kievul, Moscova, Beijingul și Statele Unite.

Viktor Orban spune că a plecat într-o misiune de pace pentru a evalua șansele obținerii acesteia și că impresia sa a fost că niciuna dintre părți nu dorește pacea în acest moment, deoarece ambele cred că timpul lucrează în favoarea lor.

Premierul ungar a spus că trebuie creat un mediu internațional care să transmită un mesaj clar că întreaga lume dorește o încetare a focului cât mai curând posibil. Fără acest lucru, va fi foarte dificil să convingem părțile beligerante să se îndrepte spre pace, a afirmat el.

Zelenski: Orban nu poate media între Rusia și Ucraina

Volodimir Zelenski a declarat în iulie că Viktor Orban nu poate media între Rusia și Ucraina pentru a pune capăt războiului , o sarcină care, în președintelui ucrainean, ar putea fi asumată doar de mari puteri mondiale precum China, SUA sau UE.

Viktor Orban a vizitat la începutul lunii iulie Kievul și Moscova pentru a purta discuții cu Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, iar apoi s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping, descriind deplasarea sa neașteptată la Beijing drept a treia etapă a unei „misiuni de pace”.

Zelenski a precizat de asemenea că negocierile lui Orban cu Putin, care au provocat indignare în cadrul Uniunii Europene, nu au fost coordonate cu Kievul.

„Chiar dacă (Putin) se întâlnește cu un stat anume, se întâlneşte cu un stat anume, asta nu înseamnă că vrea să pună capăt războiului”, a punctat liderul de la Kiev.

Kievul rămâne deschis propunerilor din partea altor ţări cu privire la modul în care să se contureze calea către pace, dar acestea ar trebui să se alinieze la viziunea ucraineană, în special la planul de pace în zece puncte al Ucrainei, a adăugat Zelenski.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Ucraina speră să organizeze un al doilea summit internațional pentru a examina propunerile sale de pace în cursul acestui an. China, care are legături strânse cu Moscova, nu a participat la prima reuniune din iunie.

China a promovat în schimb un plan de pace în șase puncte pe care l-a publicat împreună cu Brazilia în luna mai, propunând o conferință internațională de pace „la momentul potrivit” și solicitând participarea egală a Ucrainei și a Rusiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CNED a aprobat partenerii oficiali ai programului de ecovouchere pentru electrocasnice

CNED a aprobat partenerii oficiali ai programului de ecovouchere pentru electrocasnice Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a anunțat lista magazinelor care vor deveni partenerii...

Droguri în jeleuri la o petrecere în Constanța. O fetiță de 3 ani a ajuns la spital

Droguri în jeleuri la o petrecere în Constanța. O fetiță de 3 ani a ajuns la spital DIICOT Constanța a trimis în judecată un bărbat...

R. Moldova a obținut o medalie de argint, o medalie de bronz și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică

R. Moldova a obținut o medalie de argint, o medalie de bronz și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică Lotul olimpic...

Ministrul italian al culturii a demisionat după ce și-a numit amanta pe post de ‘consilier pentru evenimente majore’

Ministrul italian al culturii a demisionat după ce și-a numit amanta pe post de 'consilier pentru evenimente majore' Ministrul italian al culturii, Gennaro Sangiuliano, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.