Viktor Orban după întâlnirea cu Emmanuel Macron: Europa are nevoie de autonomie strategică

Europa are nevoie de autonomie strategică în trei domenii – capacităţi militare, energie nucleară şi agricultură, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită la Budapesta, transmit Reuters, MTI şi dpa, potrivit agerpres.  

“Susţinem o politică a capacităţilor de apărare comune europene, a energiei nucleare şi a unui sector agricol puternic european”, a spus Orban în conferinţa de presă organizată după discuţiile bilaterale cu oaspetele francez.

Citește și : Coreea de Sud NU va boicota Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing

Fără o industrie a apărării europene nu poate exista autonomie strategică, iar energia nucleară şi o agricultură autosuficientă sunt la rândul lor precondiţii necesare acestei autonomii, a explicat premierul ungar.

“Suntem de acord când vine vorba de patriotism, întărirea Europei şi autonomia strategică a Europei”, a insistat Viktor Orban într-un comunicat comun cu Emmanuel Macron, înainte de participarea lor la reuniunea liderilor din Grupul de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia).

Citește și : În faţa valului Omicron, UK se bazează pe doza booster

Macron a notat, în conferinţa de presă comună de dinaintea reuniunii, că “au existat în trecut diferenţe de vederi în ce priveşte politica referitoare la refugiaţi”, dar actuala situaţie de la graniţa dintre Polonia şi Belarus este de aşa natură “încât ne face să ne gândim la o reorganizare pentru a împiedica fluxuri de imigraţie şi pentru a ne apăra mai bine frontierele”.

“Avem dezacorduri politice (cu Ungaria) care sunt binecunoscute, dar avem şi dorinţa de a coopera pentru această Europă”, a afirmat preşedintele francez, citat de dpa.

This post was last modified on 13/12/2021 17:01 17:01

Tags: budapestaEmmanuel MacroneuropaViktor Orban
Categorii: Diaspora