Viktor Orban face o vizită la Viena după scandalul privind ‘amestecul de rase’

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns joi la Viena pentru o vizită marcată de recentele sale declaraţii împotriva “amestecului de rase”, care i-au atras numeroase critici şi au dus la demisia unei consiliere, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cancelarul austriac Karl Nehammer ar urma să abordeze la întâlnire şi aceste declaraţii, pe care le-a considerat “în mod evident criticabile”.


Citeşte şi: Iranienii au prins curaj: Washingtonul trebuie să demonstreze dorinţa sa de a relansa acordul nuclear! – Black News

Înainte de această nouă controversă, liderul conservator de la Viena şi-a exprimat bucuria de a primi “un important vecin şi partener”.

“Cele două ţări sunt afectate puternic de migraţia ilegală, pe care vrem să o combatem împreună”, a scris el pe Twitter, evocând de asemenea subiectul “cooperării energetice” pentru aceste două ţări extrem de dependente de gazul rusesc.

Este prima vizită oficială a lui Viktor Orban la unul dintre partenerii săi din UE după realegerea sa triumfală la începutul lunii aprilie.

Însă dezbaterile riscă să fie dominate de virulenţa discursului susţinut sâmbătă, la Băile Tuşnad, în România, de liderul naţionalist maghiar în vârstă de 59 de ani, un obişnuit al afirmaţiilor controversate.

“Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care să se amestece cu “non-europeni”, a spus el, înainte de a face o aparentă aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.

Supravieţuitorii Holocaustului şi comunitatea evreiască ungară au condamnat “tenta rasistă” a unor astfel de afirmaţii, făcând apel la UE, şi la Karl Nehammer în special, “să se delimiteze”.

Lucru rar în epoca Orban, Zsuzsa Hegedus, un sociolog care era consilieră de lungă durată al lui Orban şi ai cărei părinţi au supravieţuit Shoah-ului, a demisionat marţi. Ea a denunţat “o poziţie ruşinoasă” şi “un text pur nazist, demn de (Joseph) Goebbels”, făcând referire la fostul şef cu propaganda al Germaniei naziste.

Într-o scrisoare deschisă, Orban s-a apărat invocând “politica de toleranţă zero a guvernului său în privinţa antisemitismului şi rasismului”.

Comisia Europeană a refuzat orice comentariu.

Fără a-l cita pe Orban, doar Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a reacţionat miercuri pe Twitter, criticând rasismul, “o invenţie politică toxică” ce “nu ar trebui să îşi aibă locul în Europa”.

Citeşte şi: Autorul atacului armat de la 4 iulie, inculpat pentru 117 capete de acuzare – Black News

Potrivit mai multor experţi citaţi de AFP, comentariile premierului ungar nu vor avea, probabil, “un efect de domino în Ungaria sau la nivelul UE”, unde se negociază în prezent deblocarea fondurilor de relansare post-pandemie pentru Budapesta.

“Discursurile sale au declanşat scandaluri de multe ori în media şi în cercurile politice europene”, a reamintit Bulcsu Hunyadi, din partea grupului de reflecţie Political Capital.

Orban “este văzut ca un caz izolat”, a adăugat el, pronosticând un “impact slab” asupra discuţiilor, chiar dacă “acest lucru ar putea încetini procesul”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.