Viktor Orban, Mateusz Morawiecki şi Matteo Salvini au discutat despre formarea unui nou grup politic în UE

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a participat miercuri la o videoconferinţă cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi cu liderul partidului italian Liga, Matteo Salvini, cu privire la formarea unui nou grup politic în Uniunea Europeană, a anunţat şeful biroului de presă al executivului de la Budapesta, Bertalan Havasi, informează MTI, potrivit agerpres.  

Familiile europene al partidelor Liga (Italia) şi Lege şi Justiţie (PiS, Polonia), respectiv Identitate şi Democraţie (ID) şi Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), sunt decise să continue în această săptămână discuţiile privind această cooperare.


Citește și : Rusia păstrează 90.000 de militari la frontiera cu Ucraina

Orban, Morawiecki şi Salvini au remarcat succesul unei declaraţii publicate în iunie de 16 partide cu privire la viitorul Europei şi la protejarea statelor naţionale şi a valorilor tradiţionale. Mai multe partide şi organizaţii politice s-au arătat interesate să semneze acel document.

Grupul europarlamentar Identitate şi Democraţie are 70 de membri, fiind al cincilea ca mărime din Parlamentul European, iar preşedintele său este eurodeputatul italian Marco Zanni (Liga).

ECR numără 63 de eurodeputaţi şi este al şaselea din Parlamentul European, iar unul dintre co-liderii săi este polonezul Ryszard Legutko (PiS).

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

La jumătatea lunii martie Fidesz a părăsit Partidul Popular European, la două săptămâni după ce formaţiunea politică ungară a ieşit şi din grupul europarlamentar omonim, denunţând adoptarea unei reforme a statutului acestui grup condus de către eurodeputatul german Manfred Weber.

Politicile naţionaliste ale lui Viktor Orban au fost considerate mai potrivite cu cele promovate de grupuri politice mai mici din Parlamentul European, precum Conservatorii şi Reformiştii Europeni, din care fac parte eurodeputaţii PiS, sau Identitate şi Democraţie, ce include printre altele Liga şi partidul francez Adunarea Naţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.