X

Viktor Orban ar putea ‘pica’ la o înţelegere cu Merkel pe tema migraţiei

Premierul ungar Viktor Orban a indicat marţi că ar putea accepta un acord bilateral cu cancelarul german Angela Merkel pe tema migraţiei, pentru a limita solicitările de azil în Germania şi în alte state europene, scrie cotidianul Bild, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat ziarului, Orban a menţionat că ar fi nevoie mai întâi de alte două înţelegeri. “Ordinea nu poate fi decât: negocieri între Germania şi Austria, apoi negocieri între Austria şi Ungaria. Şi doar la sfârşit, dacă într-adevăr există claritate privind poziţia Germaniei, negocieri între Ungaria şi Germania”, a spus premierul.

Citeşte şi: Violenţe fără precedent în Nantes după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr – VIDEO

Reuters reaminteşte că, la fel ca şi prim-ministrul Ungariei, cancelarul austriac Sebastian Kurz este adeptul unei linii dure împotriva migraţiei. Orban a anunţat că va discuta în curând cu “vecinii noştri direcţi, prieteni” şi a insistat asupra necesităţii unei protecţii sporite a frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Liderul de la Budapesta s-a pronunţat şi în favoarea creării unor centre de tranzit pentru migraţie, în afara UE.

Ideea unor astfel de centre, dar la frontiera dintre Germania şi Austria, a fost acceptată deja de partidele de centru-dreapta din Germania – Uniunea Creştin Democrată (CDU) condusă de Angela Merkel şi formaţiunea bavareză aliată, Uniunea Creştin Socială (CSU). Cele două partide au stins astfel, marţi, conflictul iniţiat luna trecută de ministrul de interne Horst Seehofer, reprezentant al CSU. Acesta dorea să respingă la frontiera germană imigranţii deja înregistraţi în alte ţări europene, propunere respinsă de cancelar.

Pentru a fi pusă în practică, înţelegerea între CDU şi CSU necesită însă şi acordul celei de-a treia formaţiuni din coaliţia guvernamentală de la Berlin, Partidul Social-Democrat (SPD), arată agenţia DPA. Marţi seara, după discuţii în coaliţie, reprezentanţii social-democraţilor nu ajunseseră la o concluzie clară, aşa cum spera Angela Merkel. Liderii celor trei partide urmează să se întâlnească pentru noi negocieri joi seara.

Citeşte şi: Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

Tags: Angela MerkelgermaniaUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora