X

Viktor Orban susține că la alegerile europene se votează „între război și pace”

Viktor Orban susține că la alegerile europene se votează „între război și pace”

Alegerile de azi pentru Parlamentul European sunt „primul vot european pe un subiect care priveşte aproape toate statele membre”, a declarat prim-ministrul ungar, Viktor Orban, după ce a votat, duminică, la Budapesta, transmite MTI, citat de Digi24. „Campania are loc în jurul războiului în toate ţările, a devenit o chestiune pan-europeană”, a spus Orban.

Citește și: Adrian Dupu: „I-am ales pe cei care promovează la Bruxelles interesele României și ale Republicii Moldova”

El a susținut, răspunzând la o întrebare, că pacea în Ucraina poate fi realizată în două etape: „Mai întâi trebuie câştigate alegerile din Europa, apoi rezultatele votului trebuie interpretate ca fiind opinia oamenilor despre război şi pace”.

„Este prima parte a misiunii; a doua jumătate va fi finalizată de americani la alegerile prezidenţiale din SUA”, a adăugat Orban.

În Ungaria se desfăşoară, duminică, alegeri municipale, simultan cu scrutinul pentru Parlamentul European.

Prim-ministrul ungar, principalul aliat al lui Putin în UE, a încercat să acrediteze ideea că aceste alegeri reprezintă o alegere între „război și pace”

Tags: alegerile europenerăzboi și paceViktor Orban
Externe