
mti
Ungaria aşteaptă de la instituţiile Uniunii Europene (UE) “să ajute, nu să submineze eforturile noastre”, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, informează MTI, scrie agerpres.
“Suntem în plină pandemie, cu circa 150.000 de decese în Europa”, a spus Orban la postul public Kossuth Radio.
Citește și : În ciuda pandemiei, piața drogurilor din Asia-Pacific câștigă teren pe zi ce trece
Ungaria se numără printre ţările cu cele mai de succes măsuri restrictive.
“Atunci când e nevoie de o adevărată cooperare la nivel european, este îngrijorător (să constatăm) că birocraţii de la Bruxelles pe care îl plătim… sunt ocupaţi să ne critice pentru nimic”, a spus premierul ungar, care a adăugat că UE ar trebui în schimb să se ocupe de probleme mai importante.
Comentând decizia de joi a Curţii Europene de Justiţie împotriva Ungariei cu privire la zonele sale de tranzit, Viktor Orban a afirmat că migraţia a continuat să modeleze politicile europene şi deciziile Bruxellesului.
“Ei încearcă să forţeze statele membre, împotriva voinţei lor, să-i lase pe migranţi să intre. Dar ei nu vor reuşi să treacă de noi”, a subliniat premierul Ungariei.
Dacă decizia Curţii Europene este împotriva Constituţiei Ungariei, Constituţiei trebuie să i se acorde prioritate, a mai spus Viktor Orban.
Măsura Ungariei de a-i ţine închişi pe solicitanţii de azil într-o zonă de tranzit la frontieră ar putea fi o încălcare a legislaţiei UE, a decis joi Curtea Europeană de Justiţie. O astfel de detenţie este ilegală în Uniunea Europeană dacă nu a fost examinat mai întâi fiecare caz în parte, au stabilit judecătorii de la Luxemburg.
Citește și : 39 de ‘dezertori’ ARESTAȚI după ‘invazia’ ratată a Venezuelei
Budapesta a fost criticată de Bruxelles pentru abordarea sa dură privind migraţia, care a fost în mod repetat atacată la Curtea Europeană de Justiţie.
Cazul actual a fost înaintat de patru solicitanţi de azil din Iran şi Afganistan care sunt închişi în zona de tranzit Roszke după ce au ajuns în Ungaria prin Serbia.
This post was last modified on 15/05/2020 11:06 11:06