Viktor Orban: Ungurii ştiu că ‘cel mai bun război este cel pe care reuşeşti să-i eviţi’

Publicat:

Ungurii ştiu că “cel mai bun război este cel pe care reuşeşti să-i eviţi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban la inaugurarea unei facilităţi industriale la Zalaegerszeg (sud-vest) care va găzdui o fabrică de vehicule de luptă Lynx, transmite MTI, potrivit agerpres.   

“Cu cât suntem mai puternici, cu atât sunt mai mici şansele să fim atraşi în război”, a adăugat Orban.


Citește și : China şi Rusia refuză la ONU înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord

Facilitatea de la Zalaegerszeg a fost construită în parteneriat cu constructorul german de vehicule militare Rheinmetall, iar premierul ungar a subliniat sâmbătă că Ungaria şi Germania cooperează în materie de apărare şi această cooperare ar putea deveni una pe termen lung.

Potrivit premierului ungar, deşi relaţiile politice ungaro-germane sunt “complicate”, cele economice sunt într-o formă excelentă.

Pe lângă producţie, Ungaria speră să atragă în ţară, “în cooperare cu prietenii germani”, şi îndeplinirea unor sarcini ca dezvoltarea, testarea şi pregătirea de experţi, a spus Orban.

Citește și : Cel mai mare număr de spioni ruşi din lume se află în Mexic (general american)

Acesta a salutat decizia Germaniei de a-şi întări capacităţile militare în contextul războiului din Ucraina, apreciind că Berlinul a luat una din cele mai importante decizii privind viitorul Europei.

“Securitatea europeană nu poate fi garantată fără Germania”, a notat premierul ungar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.