Vin banii! Șase acorduri de finanțare au fost semnate în cadrul Platformei de sprijin

Publicat:

Vin banii! Șase acorduri de finanțare au fost semnate în cadrul Platformei de sprijin

Republica Moldova va beneficia de un suport financiar de 148,7 milioane de euro, care include 38,7 milioane de euro granturi și 110 de milioane de euro – credite în condiții avantajoase și pentru dezvoltarea sectoarelor strategice, comunică Guvernul.

Sprijinul pentru infrastructură, energie și adaptare la schimbări climatice vine în contextul semnării a șase acorduri de finanțare în cadrul Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, organizată, astăzi, la Chișinău, transmite Mold-street.com.


Anunțurile țărilor și organizațiilor participante privind sprijinul general oferit Republicii Moldova sunt în continuare sistematizate și vor fi comunicate în zilele următoare.

Vin banii! Șase acorduri de finanțare au fost semnate în cadrul Platformei de sprijin

Astfel, a fost semnat Memorandumul de înțelegere cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Banca germană privind cooperarea în sectorul eficienței energetice a clădirilor publice. Un alt document semnat ține de o nouă linie de creditare oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru achiziții de gaze și un grant acordat prin programul Nansen al Guvernului Norvegiei, tot în acest scop.

Citeşte şi: Pierderea și reafirmarea identității…

De asemenea, pentru a asigura securitatea energetică a țării, Republica Moldova va beneficia de suport din partea Băncii Europene de Investiții.

„Unele finanțări vor fi debursate începând cu anul viitor, iar sarcina noastră este să dezvoltăm mecanismele necesare pentru a asigura absorbția acestor fonduri.

Pentru noi este important ca fiecare om din țara noastră să simtă efectele pozitive ale proiectelor realizate cu sprijinul partenerilor noștri”, a declarat ministrul energiei, Victor Parlicov.

Vin banii! Șase acorduri de finanțare au fost semnate în cadrul Platformei de sprijin

De asemenea, a fost semnat Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare. Acesta creează condițiile necesare pentru realizarea reformei în domeniul silvic și reglementarea procesului de gestionare a pădurilor.

„Cu ajutorul acestor resurse, începem reforma în domeniul silvic și gestionarea eficientă a pădurilor, inclusiv prin alocarea banilor pentru împădurirea țării noastre”, a conchis ministra mediului, Rodica Iordanca-Iordanov.

Tot marţi, 17 octombrie, a fost semnat Memorandumul de înțelegere privind serviciile de consultanță și asistență tehnică între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții.

„Acest suport ne va ajuta să aducem proiecte majore în infrastructură, mediu și energie de care vor beneficia toți cetățenii noștri”, a declarat Artur Mija, secretarul general al Guvernului.

Ministrul finanțelor, Petru Rotaru, a subliniat că, în urma semnării documentelor, Republica Moldova va avea acces la diverse instrumente de finanțare care vor impulsiona realizarea reformelor în domeniile cheie: „Ne vom mobiliza pentru a îndeplini obiectivele stabilite și a debursa sumele acordate care ne vor ajuta la modernizarea infrastructurii, implementarea reformelor și construirea unui stat european”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Talcul, clasificat de OMS ca un produs ‘probabil cancerigen’

Talcul, clasificat de OMS ca un produs 'probabil cancerigen' Talcul a fost clasificat ca un produs „probabil cancerigen” de o agenţie de cercetări asupra cancerului...

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele cu temperaturi caniculare, de peste...

Maia Sandu s-a întâlnit cu Luminița Odobescu: România, unul dintre cei mai importanți donatori ai Rep. Moldova

Maia Sandu s-a întâlnit cu Luminița Odobescu: România, unul dintre cei mai importanți donatori ai Rep. Moldova Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, se...

VIDEO/ În satul Mihălașa din Telenești nu există nici punct medical, nici poștă și nici transport public

VIDEO/ În satul Mihălașa din Telenești nu există nici punct medical, nici poștă și nici transport public Satul Mihălașa din raionul Telenești este o localitate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.