X

„Vindeau” rușilor permise de ședere în R.Moldova

„Vindeau” rușilor permise de ședere în R.Moldova

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat activitatea unui grup criminal organizat, specializat în migrația ilegală.

Potrivit unui comunicat al SPIA, este vorba de mai multe persoane fizice și juridice rezidente, fiecare având un rol bine determinat în săvârșirea infracțiunilor.

Citeşte şi: Un militar s-a sinucis cu arma din dotare

Mai exact, precizează sursa citată, în vederea desfășurării activităților ilegale, persoanele respective au creat o serie de entități economice specializate în acordarea serviciilor de consultanță migrațională. Totodată, s-a constatat că activitatea infracțională era favorizată de anumiți angajați ai Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) care aveau rolul de avizare a cererilor depuse de către străini pentru dobândirea/redobândirea cetățeniei, precum și de acordare și prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

„Vindeau” rușilor permise de ședere în R.Moldova

Conform schemei infracționale, membrii grupului atrăgeau cetățeni din Federația Rusă care încercau să se eschiveze de la îndeplinirea serviciului militar sau sancțiuni. Astfel, aceștia se adresau, direct sau indirect, membrilor grupului, care le ofereau, contra unor sume de bani cuprinse între 3 000 – 10 000 dolari, soluții pentru obținerea permiselor de ședere în baza unor contracte fictive de muncă sau chiar redobândirea cetățeniei Republicii Moldova.

Ca urmare, pe parcursul zilei de joi, 12 septembrie, au fost desfășurate 8 percheziții ce au vizat factori de decizie și sediile a trei entități economice, precum și la sediul IGM. În rezultatul perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare de peste 90 mii dolari și peste 12 mii de euro, precum și documente contabile și juridice, contracte, dosare cu privire la regimul de ședere, telefoane mobile și alte obiecte relevante pentru investigație.

Tags: Inspectoratul General pentru Migrație (IGM)Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA)permise de şederepolitieSPIA
Social