X

Violatorul din Chișinău şi-a aflat sentinţa

Violatorul din Chișinău şi-a aflat sentinţa

Individul de 32 de ani, care a agresat sexual o minoră de 14 ani, într-un parc din Chișinău, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Potrivit acuzării înaintate de procurori, faptele au avut loc în data de 19 iulie 2023, în parcul Valea Trandafirilor din Capitală.

Citeşte şi: Buzu recunoaşte că pensiile nu sunt suficiente pentru un trai decent – Stiripesurse.md

„Bărbatul, pe timp de seară, în timp ce se afla într-un parc, a observat o minoră de 14 ani și a intrat cu ea în discuții. În scopul obținerii unei satisfacții sexuale, a tras-o în tufișuri, unde prin aplicarea forței fizice manifestată prin strângerea brațelor, astupându-i gura cu mâinile, a împins-o cu putere la sol, după care a dezbrăcat-o și a săvârșit față de minoră acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.

Violatorul din Chișinău şi-a aflat sentinţa

Ulterior, a încercat să intre cu aceasta în raport sexual forțat, însă acesta nu și-a dus intenția infracțională până la capăt din motivul intervenției a trei persoane aflate în apropiere”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Tags: chisinauParcul Valea Trandafirilor.viol
Social