X

Violența între bandele din Haiti: Sute de copii se refugiază într-un liceu din capitala Port-au-Prince

Sute de copii din Haiti se refugiază într-un liceu din capitala Port-au-Prince, după ce au scăpat de violențele între bande care au făcut sute de victime în această lună, relatează BBC, informează mediafax.

De la copii mici la adolescenți dorm în sălile de clasă de la școala Saint-Louis de Gonzague.

Citește și : Ucraina ignoră Rusia şi anunţă că va semna un acord pentru cereale doar cu ONU şi cu Turcia

Un val mare de violențe a izbucnit între două bande rivale în zona Cité Soleil pe 7 iulie.

Aproximativ 300 de persoane ar fi fost ucise, potrivit Human Rights Watch.

Copiii glumeau vineri în curtea de joacă, jucându-se „de-a v-ați ascunselea” sau improvizând meciuri de fotbal cu sticle de plastic, a relatat Reuters, din interiorul școlii.

Dar sora Rosemiline, o călugăriță din cadrul grupului comunitar religios Kizito Family, a declarat că „cei mici au nevoie de mult ajutor”.

„Situația este foarte rea acolo de unde sunt ei. Așteptăm mâncare, dar ceea ce primim nu este satisfăcător pentru copii”, a spus ea, adăugând că speră să îi relocheze.

Un organizator al comunității a declarat pentru Reuters că acești copii purtau uniforme școlare pentru a-i convinge pe liderii bandelor că se îndreaptă spre cursuri, pentru a scăpa de violențe.

Cei mai mulți dintre copii sunt singuri, deoarece părinții lor nu au putut să fugă din războiul de clanuri din Cité Soleil, a spus el.

Bătăliile dintre bandele G9 și G-Pèp au izbucnit la 7 iulie pentru controlul cartierului.

Human Rights Watch a declarat vineri că aproximativ 300 de persoane au fost ucise, dintre care 21 ale căror corpuri au fost aparent arse, iar 16 persoane au fost date dispărute, citând Rețeaua Națională de Apărare a Drepturilor Omului.

„De asemenea, bandele au incendiat case și au folosit utilaje grele pentru a le demola. 125 de case ar fi fost distruse”, a precizat grupul.

Situația a devenit atât de gravă încât, la începutul acestei săptămâni, Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate pentru interzicerea unor vânzări de arme către Haiti.

Violența între bande a crescut vertiginos de la asasinarea președintelui Jovenel Moïse de către mercenari în urmă cu un an.

Citește și : A cincea execuţie pentru trafic de droguri în Singapore

Potrivit Biroului integrat al ONU în Haiti, 540 de persoane au fost răpite și peste 780 au fost ucise între ianuarie și mai 2022. În ultimele cinci luni ale anului trecut, 396 de persoane au fost răpite și 668 ucise.

Țara a fost, de asemenea, afectată de crize de combustibil și electricitate din cauza violențelor între bande.

Tags: copiiHaitiHuman Rights WatchPort-au-PrincevictimeViolente
Categorii: Știrile zilei