VIOLENŢE într-o închisoare din Ecuador! Cel puţin 43 de morţi şi o sută de evadaţi

Publicat:

Cel puţin 43 de deţinuţi au murit în timpul unor confruntări între bande rivale care au avut loc luni într-o închisoare din Ecuador de unde alţi circa o sută de deţinuţi au reuşit să evadeze profitând de violenţe, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

“Patruzeci şi trei de deţinuţi au murit, până la ora actuală”, a anunţat biroul procurorului general pe contul său de Twitter, în timp ce ministrul de interne ecuadorian Patricio Carillo a anunţat, în timpul unei conferinţe de presă, 41 de morţi.


Citeşte şi: Şeful diplomaţiei franceze îl face PRAF pe Putin: ‘Se află într-o stare de negare!’ – Black News

“Treisprezece persoane au fost spitalizate, dintre care unii sunt grav răniţi, este posibil ca numărul (de decese) să crească”, a mai spus Carillo.

Aceste violenţe au avut loc în închisoarea Bellavista, în provincia Santo Domingo de los Taschilas, la circa 80 de kilometri în vest de capitala Quito.

Potrivit şefului poliţiei ecuadoriene, “atacatorii au acţionat cu mare cruzime”, iar violenţele au fost urmate de o evadare în masă.

Chiar dacă autorităţile nu au precizat numărul total de evadaţi, ele au informat că 112 dintre ei au putut fi “recapturaţi”, dar că 108 erau în continuare “daţi dispăruţi” luni după-amiaza, potrivit şefului poliţiei, generalul Fausto Salinas. “250 de poliţişti, 200 de militari şi întăriri suplimentare sunt pe drum”, a detaliat generalul.

Cu o capacitate de 1.200 de locuri, la închisoarea Bellavista se aflau la ora evenimentelor 1.700 de deţinuţi.

“Acesta este rezultatul regretabil al violenţei dintre bande”, a deplâns pe Twitter preşedintele Ecuadorului Guillermo Lasso, în turneu diplomatic în Israel. El a adresat “sincere condoleanţe familiilor” persoanelor decedate.

Confruntările, adesea de o violenţă extremă, sunt recurente în închisorile ecuadoriene, unde aproape 350 de deţinuţi au murit din februarie 2021 până în prezent.

Potrivit guvernului, bande rivale de traficanţi de droguri, infiltrate sau controlate de cartele mexicane, se luptă fără cruţare pentru a prelua controlul asupra închisorilor suprapopulate, război pe care până acum autorităţile s-au dovedit neputincioase în a-l stăvili.

Citeşte şi: Al treilea suspect în asasinarea preşedintelui haitian a fost arestat în SUA – Black News

În 2021, Ecuadorul a confiscat 210 de tone de droguri, un record, în principal cocaină. Pentru 2022, confiscările de droguri au atins până acum circa 70 de tone.

Învecinându-se cu Peru şi Columbia, cele mai mari producătoare de cocaină din lume, Ecuadorul serveşte drept punct de plecare pentru expedieri ilicite, în special către SUA şi Europa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.