Potrivit Padova Oggi, citat de Rotalianul, măsura de arestare preventivă în penitenciar a fost pusă în aplicare la 8 aprilie de polițiști, în baza unei ordonanțe emise în aceeași zi de judecătorul pentru anchete preliminare, la cererea Parchetului din Padova.
Citeşte şi: Maia Sandu îl felicită pe Péter Magyar pentru câştigarea alegerilor din Ungaria – Stiripesurse.md
Din investigație a reieșit că violențele asupra femeii ar fi început încă din perioada în care familia locuia în Republica Moldova. Anchetatorii susțin că, într-una dintre agresiuni, bărbatul și-ar fi lovit soția fără să țină cont că aceasta era însărcinată, provocând astfel pierderea fătului.
El ar fi constrâns-o să îi transfere un imobil moștenit de la mama sa, amenințând-o că o va părăsi și o va lăsa singură cu copiii.
Femeia ar mai fi fost împiedicată în repetate rânduri să iasă singură din casă, sub amenințarea bătăii și a abandonului.
Aceeași anchetă mai arată că, de-a lungul anilor, soția ar fi fost supusă și unui control strict asupra cheltuielilor, neputând face cumpărături dincolo de strictul necesar fără acordul prealabil al soțului.
Violențele i-ar fi vizat și pe cei patru copii, care, potrivit procurorilor, erau amenințați, loviți cu cureaua și pălmuiți pentru orice reproș minor. Doi dintre ei plecaseră deja de câteva luni din familie și ajunseseră să locuiască pe cont propriu pentru a scăpa de abuzuri.

