Violenţele din Franţa au provocat pagube de 20 de milioane de euro pentru reţeaua de transport public

Publicat:

Revoltele urbane au provocat “pagube de cel puţin 20 de milioane de euro” transportului public din regiunea pariziană, potrivit unei prime estimări, publicată luni de autoritatea regională de transport, scrie AFP, potrivit agerpres.

În această sumă, este necesar să se numere “autobuzele arse, un tramvai ars, două tramvaie avariate şi mobilierul stradal care a fost spart”, a precizat autoritatea, Ile-de-France Mobilités (IDFM), pentru AFP, confirmând o informaţie din cotidianul Le Parisien.


Citeşte şi: Şeful CIA: ‘Nemulţumirea faţă de război va continua să-i roadă pe liderii ruşi’ – Black News

În total, 39 de autobuze au fost arse, peste tot în Ile-de-France de la începutul revoltelor, printre care 12 autobuze în garajul din Aubervilliers al Regiei autonome a transporturilor din Paris (RATP) şi 14 autobuze în depoul din Provins al companiei ProCars, a detaliat IDFM.

Costul unui autobuz este de aproximativ 350.000 de euro, potrivit autorităţii regionale de transport.

IDFM a reamintit că, potrivit unui ordin în vigoare de câteva zile, circulaţia autobuzelor şi tramvaielor se încheie la orele 21.00, subliniind că, “în afară de depoul din Aubervilliers, pagubele au fost foarte limitate serios de la punerea în aplicare a acestuia”.

Citeşte şi: ‘Vaticanul’ Bisericii ortodoxe va fi sigilat, fiind acuzat că ar fi pro-rus – Black News

Autoritatea regională a mai invitat “călătorii să-şi anticipeze deplasările”.

Revolte nocturne au izbucnit în Franţa pe 27 iunie, ziua morţii lui Nahel, un adolescent de origine algeriană în vârstă de 17 ani împuşcat mortal în suburbia pariziană Nanterre, după ce acesta s-a sustras unui control rutier întrucât nu deţinea permis de conducere. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.