X

Violul în grup care a șocat Israelul, la ora judecății: 11 suspecți au fost inculpați!

Parchetul israelian a anunţat miercuri inculparea a 11 suspecţi – trei adulţi şi opt minori – pentru violul colectiv asupra unei adolescente din luna august, în staţiunea Eilat, o afacere care continuă să provoace vii emoţii în Israel, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit actului de acuzare, tânăra de 16 ani băuse “o mare cantitate de alcool care i-a perturbat reperele”, împiedicând-o să-şi “controleze acţiunile” şi să consimtă orice relaţie atunci când doi bărbaţi, cu vârsta de 27 şi respectiv 28 de ani, şi doi minori, au violat-o într-o cameră de hotel din Eilat pe 12 august.

Citeşte şi: Trump demontează zvonurile privind starea sa de sănătate: Fake News!

Potrivit actului de acuzare depus la tribunalul din Beer Sheva (sud) şi consultat de AFP, aceşti patru indivizi au fost inculpaţi pentru “viol în circumstanţe agravante” şi alţi şapte pentru “indecenţă” şi faptul că nu au denunţat violul.

“Acuzaţii au tratat-o pe reclamantă ca pe un obiect, ca pe un simplu instrument pentru satisfacerea impulsurilor lor. Niciunul dintre ei nu a încercat să oprească violul şi să acorde victimei ajutor”, menţionează acuzarea, precizând că unul dintre adulţi chiar a filmat scena cu un telefon mobil.

Povestea violului în grup de la Eilat a ţinut prim-planul jurnalelor de televiziune pe 20 august, atunci când presa a menţionat faptul că bărbaţii stăteau la coadă în faţa camerei de hotel a tinerei, aşteptându-şi rândul să o violeze.

Chiar în aceeaşi seară, în întreaga ţară au avut loc proteste pentru susţinerea adolescentei.

Săptămâna trecută, mii de persoane au făcut grevă pentru a denunţa violenţele sexuale asupra femeilor, după această afacere care a provocat reacţii până la vârful statului.

Potrivit lui Shani Moran, avocat al reclamantei, “aceasta nu iese aproape deloc din casă” şi nu a putut reveni la şcoală din cauza acestei afaceri.

Vezi şi: Ruşii au testat cea mai mare bombă nucleară – VIDEO

“Ceea ce a suferit, ea nu va putea niciodată să uite (…) face faţă puţin câte puţin”, a mai spus avocatul.

“Atunci când plângerea a fost depusă în urmă cu două săptămâni (…) o echipă de 20 de poliţişti a fost imediat mobilizată pentru a-i căuta şi a-i găsi pe suspecţi”, a precizat poliţia israeliană.

Media israeliene au relatat iniţial despre un viol colectiv comis de 30 de bărbaţi. Poliţia a arestat în jur de 15 persoane, iar justiţia a precizat că studiază posibilitatea de a inculpa alţi suspecţi.

Tags: Be'er ShevaEilatisraelShani Moranviol in grup
Categorii: Știrile zilei