Virusul mortal le strică sărbătoarea: Beijingul ANULEAZĂ toate festivitățile dedicate Anului Nou Chinezesc

Publicat:

Oraşul Beijing a anunţat joi anularea popularelor festivităţi programate cu ocazia Anului Nou Chinezesc, din cauza epidemiei virale care a ucis deja 17 persoane în China, potrivit presei de stat chineze, citată de AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Vacanţa de Anul Nou Chinezesc începe vineri şi va dura o săptămână. Locuitorii din Beijing se reunesc de obicei cu această ocazie în număr foarte mare – uneori de ordinul sutelor de mii – în parcurile publice pentru a asista la tradiţionalele dansuri ale leului şi dragonului.


Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!

Alte evenimente de amploare sunt târgurile de Anul Nou organizate în jurul templelor chineze, a anunţat cotidianul Beijing Evening News într-un mesaj publicat pe platforma Weibo.

Alte două oraşe din provincia Hubei au anunţat că au impus interdicţii de călătorie în contextul în care noul coronavirus, care a infectat sute de persoane, continuă să se răspândească din Wuhan, capitala acestei provincii.

Autorităţile chineze încearcă să prevină o răspândire şi mai amplă a acestui virus potenţial mortal, deoarece sute de mii de chinezi se pregătesc să călătorească în acest weekend pentru a fi alături de familiile şi rudele lor cu ocazia sărbătorii de Anul Nou.

Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului

Şaptesprezece oameni au murit în China după ce au contractat virusul, potrivit statisticilor oficiale.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cu sediul la Geneva, s-a reunit pentru a analiza posibilitatea de a declara stare de urgenţă internaţională din cauza epidemiei virale din China.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC anunță consultări publice, inclusiv asupra procedurii de vot prin corespondență

CEC anunță consultări publice, inclusiv asupra procedurii de vot prin corespondență Comisia Electorală Centrală (CEC) a inițiat consultări publice a proiectului de hotărâre „Pentru aprobarea...

Prețuri mai mici la carburanți. ANRE: Ieftinirea este determinată de scăderea cotațiilor bursiere

Prețuri mai mici la carburanți. ANRE: Ieftinirea este determinată de scăderea cotațiilor bursiere Prețurile la carburanți sunt în scădere în ultimele zile. Agenția Națională...

Sistemele informatice a AIC nu au fost perturbate

Sistemele informatice a AIC nu au fost perturbate Sistemele informatice a Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) activează fără perturbări, anunță administrația Aeroportului. Citește și: Unde au găsit...

O gimnastă ratează Jocurile Olimpice de la Paris pentru că a fumat și a băut alcool

O gimnastă ratează Jocurile Olimpice de la Paris pentru că a fumat și a băut alcool Gimnasta Shoko Miyata, în vârstă de 19 de ani,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.