
Experiența Finlandei și a Estoniei privind funcționarea școlilor model și rolul acestora în individualizarea parcursului educațional al fiecărui copil în corespundere cu vocația sa a fost unul din subiectele abordate pe parcursul vizitei de studiu pe care a întreprins-o delegația Republicii Moldova în perioada 17-20 septembrie, în aceste țări.
Membrii delegației noastre, alături de cei din Ucraina, Armenia, Azerbaidjan și Georgia, au avut oportunitatea să facă un schimb de experiență în ceea ce privesc mecanismele de dezvoltare curriculară, dar și abordările modulare a formării profesionale inițiale și continue ale cadrelor didactice.
Un subiect de interes a fost organizarea stagiilor de practică a studenților de la specialitățile pedagogice și funcționarea bazelor de practică de pe lângă universități. Totodată, participanții au avut ocazia să cunoască de la reprezentanții instituțiilor publice ale celor două țări despre modalitățile de evaluare și programele de remediere pentru elevii cu rezultate slabe.
Modalități de motivare pentru cariera didactică, asigurare a stării de bine a cadrelor didactice și oferire de suport pentru a face față provocărilor cu care se confruntă cadrele didactice au fost discutate cu reprezentanți ai Sindicatului în Educație din Finlanda.
Pe parcursul vizitei de studiu, delegația Republicii Moldova s-a întâlnit cu reprezentanți ai Fundației Europene pentru Formare, Ministerului Educației și Culturii al Finlandei, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Estonia, Forumului Cadrelor Didactice din Finlanda, Școlii de Formare a Cadrelor Didactice a Universității din Helsinki, Agenției Naționale pentru Educație, Centrul de Evaluare în Educație din Finlanda.
Pentru o înțelegere mai bună a elementelor de implementare a politicilor discutate au fost efectuate vizite la Școala de Științe ale Educației a Universității din Tallin, Școala de Formare a Cadrelor Didactice a Universității din Helsinki, Colegiul OMNIA, Liceul de Stat Pelgulinna, Școala Primară și Gimnaziul de Stat Tabasalu.
Din delegația Republicii Moldova au făcut parte reprezentanți ai Ministerul Educației și Cercetării, Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Institutului Național pentru Educație și Leadership, Grupului pentru Dezvoltare Curriculară.