X

Vizita lui Erdogan în Grecia continuă cu un popas în sânul comunităţii turce

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a părăsit vineri Atena, în cea de-a doua şi ultima zi a vizitei sale în Grecia, pentru a se întâlni cu liderii comunităţii etnicilor turci din nord-estul teritoriului grec, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres. 

Erdogan se va alătura credincioşilor la o moschee din Komotini şi va participa la un dejun cu liderii etnicilor turci.

Citeşte şi: Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi în Ierusalim, înainte de rugăciunea de pe Esplanada Moscheilor

Oficialii de la Atena urmăresc îndeaproape ceea ce spune Erdogan după ce acesta a făcut apel la o revizuire a Tratatului de la Lausanne din 1923, care reglementează problemele teritoriale şi drepturile minorităţilor.

Potrivit unor estimări, există aproximativ 100.000 de cetăţeni greci de religie musulmană în partea greacă a Traciei Occidentale. Majoritatea sunt etnici turci, dar există şi pomaci, care sunt musulmani de origine slavă.

Preşedintele grec Prokopis Pavlopulos şi premierul Alexis Tsipras au exclus posibilitatea renegocierii Tratatului de la Lausanne.

Citeşte şi: Preşedintele Greciei îi mai taie din elan lui Erdogan. ‘Graniţele rămân aceleaşi!’

Erdogan a vizitat anterior Grecia în 2010, în vremea când era prim-ministru. Vizita sa actuală în Grecia este prima pe care o întreprinde un şef de stat turc în ţara vecină în ultimii aproape 65 de ani.

Ambele părţi au afirmat vineri la Atena că doresc ameliorarea relaţiilor. Probleme precum drepturile minorităţilor, disputele teritoriale din Marea Egee şi situaţia din insula divizată Cipru s-au dovedit greu de reconciliat.

Tags: Alexis Tsiprasatenacomunitate turcagreciaKomotinipomaciProkopis PavlopulosRecep Tayyip ErdoganTratatul de la Lausanneturcia
Categorii: Diaspora