X

Vizită-fulger a șefului armatei americane în Afganistan

Şeful Statului Major al Armatei SUA, generalul Mark A. Miller, a efectuat o vizită neanunţată la Kabul, unde s-a întâlnit joi cu preşedintele Afganistanului, Mohammad Ashraf Ghani, potrivit unui anunţ al Palatului prezidenţial afgan, relatează vineri agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

”Generalul Mark A. Miller, însoţit de o delegaţie, a vizitat Kabulul şi s-a întâlnit cu preşedintele Mohammad Ashraf Ghani la Palatul prezidenţial joi seara”, se afirmă într-un comunicat.

Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

”Au fost discutate chestiuni legate de interese comune ce includ strategia SUA în Afganistan şi Asia de Sud, procesul de pace afgan sub conducerea afganilor şi planurile guvernului afgan de a ajunge la autonomie”, se mai spune în comunicat.

Vizita înaltului oficial militar american în Afganistan a avut loc în contextul anunţului preşedintelui Donald Trump de reducere la jumătate a militarilor SUA în Afganistan, respectiv de la circa 14.000 la aproximativ 7.000.

Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Talibanii afgani au respins în mod repetat propunerea privind desfăşurarea de convorbiri de pace cu guvernul afgan în prezenţa trupelor străine în Afganistan.

Tags: AfganistankabulMark A. MillerMohammad Ashraf GhaniSUA
Categorii: Știrile zilei