Vizita lui Lavrov la Belgrad confirmă relaţiile bune dintre Rusia şi Serbia

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, este aşteptat miercuri la Belgrad pentru o vizită oficială de două zile, menită să întărească relaţiile tradiţional strânse dintre Rusia şi această ţară din Balcani, în pofida faptului că aspiraţiile pentru un statut de ţară membră a UE câştigă tot mai mult teren în Serbia, informează dpa, potrivit agerpres.

Într-un interviu publicat luni, Lavrov a acuzat NATO că provoacă un puternic conflict cu Rusia în Balcani şi şi-a exprimat speranţa că, în pofida aspiraţiilor sale europene, Serbia nu va abandona relaţia sa de prietenie cu Moscova.

Citeşte şi: Phenianul anulează în ultima clipă o întâlnire cu vicele american la Pyeongchang

El a declarat, de asemenea, că va aborda problema unui statut pentru centrul umanitar comun ruso-sârb de răspuns la dezastre înfiinţat în Niş, pe care mulţi îl consideră o prezenţă militară mascată.

Lavrov are programată pentru miercuri seara o întrevedere cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Potrivit agenţiei de presă Tanjug, Vucic intenţionează să-l invite pe preşedintele rus Vladimir Putin într-o vizită în Serbia, printr-o scrisoare în care el îşi exprimă, de asemenea, încrederea că ei doi vor ‘continua să consolideze şi dezvolte parteneriatul strategic’ dintre ţările lor.

Citeşte şi: Mai mulţi poliţişti din Mexic sunt anchetaţi după dispariţia a trei turişti

Serbia performează un adevărat act de jonglerie diplomatică în ceea ce priveşte ambiţiile sale de aderare la UE, întărite luna aceasta printr-un plan al UE pentru o extindere în Balcanii de Vest, şi relaţiile sale cu Moscova.

De exemplu, Serbia a refuzat să aplice sancţiunile Occidentului împotriva Rusiei. În schimb, Rusia a blocat aderarea la ONU a provinciei sârbe Kosovo, majoritar albaneză.

Tags: Aleksandar VucicBelgradrusiaserbiaSerghei Lavrov
Categorii: Diaspora