X

Vizita Papei Francisc în Rusia rămâne sub semnul întrebării

Posibilitatea efectuării de către papa Francisc a unei vizite în Rusia nu a fost discutată în cadrul deplasării şefului Departamentului pentru relaţii internaţionale al Bisericii Ortodoxe Ruse, mitropolitul de Volokolamski, Ilarion, săptămâna trecută la Vatican, a indicat un purtător de cuvânt al Patriarhiei ruse, citat de agenţia de presă TASS, potrivit agrepres.

Anterior, în unele media a apărut informaţia că Suveranul Pontif ar putea să efectueze o vizită în Rusia în 2019, indică agenţia de presă rusă.

Citeşte şi: Un tren de pasageri a sărit de pe şine în Taiwan. Cel puţin 18 morţi

‘Problema vizitei papei în Rusia nu se află pe ordinea de zi. Mitropolitul Ilarion nu a discutat acest subiect în timpul ultimei sale întâlniri cu cardinalul (Kurt) Koch’, a menţionat şeful Departamenului sinodal pentru comunicarea cu societatea şi mass-media al Patriarhiei ruse, Vladimir Legoida într-o postare pe Telegram.

AFP, citând RIA Novosti, a informat că mitropolitul Ilarion s-a deplasat vineri la Vatican pentru discuţii cu uşile închise cu papa Francisc pe tema recunoaşterii unei biserici independente în Ucraina de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Citeşte şi: Cutremur extrem de puternic în Canada

La Sfântul Sinod din 9-11 octombrie, Patriarhia Ecumenică a decis recunoaşterea unei Biserici Ortodoxe independente în Ucraina, punând astfel capăt celor 322 de ani de tutelă religioasă a Moscovei şi i-a restabilit canonic în rangul lor ierarhic pe principalii lideri ai facţiunilor schismatice ucrainene.

Decizia a provocat critici din partea Bisericii ruse, care a decis ruperea tuturor legăturilor cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. 

Tags: Biserica Ortodoxă RusăIlarionmitropolitul de VolokolamskiPapa Franciscrusiavatican
Categorii: Știrile zilei