Vizită surpriză a vicepreşedintelui american Mike Pence în Afganistan

Publicat:

Vicepreşedintele american Mike Pence a sosit joi în Afganistan pentru o vizită surpriză în timpul căreia s-a întâlnit mai ales cu preşedintele Ashraf Ghani, informează AFP.

Mike Pence, cel mai înalt responsabil al administraţiei Trump care s-a dus în această ţară până acum, a sosit la bordul unui avion al US Air Force la baza aeriană Bagram, unde a mulţumit celor aproximativ 15.000 de soldaţi staţionaţi acolo.


Această vizită a avut loc în cel mai mare secret.

Statele Unite sunt implicate de 17 ani în acest conflict, cel mai lung din istoria Statelor Unite şi care nu mai prezintă un mare interes pentru opinia publică americană.

Mike Pence s-a deplasat cu elicopterul de la baza Bagram la Kabul, unde s-a întâlnit cu preşedintele Ghani şi cu şeful executivului Abdullah Abdullah, pe care Washingtonul se bazează pentru a ajuta la reconstrucţia ţării afectate de ani de război.

Vizita intervine în timp ce generalul John Nicholson, care conduce trupele americane şi NATO în Afganistan, a declarat la sfârşitul lunii noiembrie că este nevoie de o creştere semnificativă a trupelor americane trimise pe front în Afganistan, în sprijinul forţelor afgane în lupta împotriva talibanilor în 2018.

Noua strategie a preşedintelui american Donald Trump pentru Afganistan, dezvăluită în august, a condus deja la o creştere clară a bombardamentelor aeriene, în timp ce aproximativ 3.000 de soldaţi au fost trimişi ca întăriri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.