Vlad Filat, acuzații la adresa Guvernării: Speculează pe bursă, amplificând riscurile de corupție și deturnare a banilor europeni

Fostul premier Vlad Filat acuză guvernarea PAS că ar pune la cale o nouă schemă de delapidare a fondurilor europene pentru gaz. Într-o postare pe rețelele sociale, el a scris că astăzi, 3 februarie, Energocom cumpără gaze pentru Transnistria la un preț exorbitant de 660 dolari mia de metri cubi, o sumă care ridică serioase semne de întrebare privind gestionarea fondurilor europene.

Potrivit lui Filat, câteva zile mai devreme acest volum putea fi procurat cu 20-40% mai ieftin, potrivit libertv.md.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

În loc să semneze contracte bilaterale transparente, Guvernul de la Chișinău speculează pe bursă, amplificând riscurile de corupție și deturnare a banilor europeni. Acest ajutor riscă să fie transformat într-o nouă schemă de sifonare a fondurilor publice”, a scris Vlad Filat.

Mai mult, liderul PLDM spune că a solicitat partenerilor europeni să preia controlul achiziției de gaze pentru Republica Moldova, distribuindu-le sub formă de ajutor umanitar.

”Numai astfel putem elimina corupția și manipulările financiare care pun în pericol sprijinul european. Monitorizarea strictă și mecanismele independente de audit sunt obligatorii. Banii europeni trebuie să meargă spre oameni, nu spre conturile guvernanților de la Chișinău”, a mai declarat Vlad Filat.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

This post was last modified on 03/02/2025 19:17 19:17

Tags: gazeMoldovaPASVlad Filat
Politică