Vlad Plahotniuc este pregătit să negocieze cu orice formațiune care intră în parlamentul de la Chișinău

Preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, şi-a manifestat, luni, disponibilitatea demarării unor negocieri pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare. 

El a invitat la negocieri toate partidele politice şi candidaţii independenţi care au trecut pragul electoral la alegerile legislative de duminică, relatează agerpres.

Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

“Este important să lăsăm în urmă supărările din trecut şi să privim în faţă spre nevoile şi aspiraţiile oamenilor. Acum, o spun cu toată fermitatea, Partidul Democrat este gata să înceapă negocierile cu partidele şi cu independenţii care trec în Parlament, pentru a le oferi cetăţenilor o majoritate parlamentară şi un guvern funcţional, astfel încât să putem începe împreună îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de cetăţeni. Noi ne dorim ca prima discuţie să o avem chiar zilele acestea (…) Noi nu avem orgolii, resentimente, prejudecăţi. Noi vom merge la aceste negocieri şi nu vom pune în prim plan diferenţele doctrinare, ci mai presus de orice (vom pune în prim plan) interesele cetăţenilor noştri”, a afirmat acesta Plahotniuc în cadrul unui briefing de presă.

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova

Potrivit datelor prezentate de acesta, în viitorul Parlament vor accede patru formaţiuni politice şi trei candidaţi independenţi. Cele mai multe mandate, 33, le va avea Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, urmat de Partidul Democrat cu 31 de mandate, blocul electoral ACUM cu 27 mandate şi Partidul Şor cu şapte mandate. 

Citeşte şi: Papa Francisc îi îndeamnă pe creștini să se roage pentru guvernanţi și să nu-i mai jignească

Tags: alegeriPartidul Democrat (PDM)republica moldovaVlad Plahotniuc
Categorii: Diaspora