Vladimir Bolea critică concertul din 15 iulie din PMAN: „Astfel de evenimente nu au loc în centrul Chișinăului și în R. Moldova”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a comentat dur concertele organizate de Renato Usatîi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), la care au participat artiști cunoscuți din Federația Rusă.

În cadrul emisiunii „Puterea a 4-a” de la postul N4, Bolea a calificat locația evenimentului drept „penibilă” și a subliniat că asemenea concerte „nu își au locul în centrul Chișinăului și în Republica Moldova”.

Când a fost întrebat dacă a fost prezent la concert, ministrul a răspuns ferm „categoric nu”.

„Vinovatul este cel care a organizat evenimentul, mai ales că PMAN găzduiește vagoanele cu fotografii ale celor represați, iar aceste concerte sunt pur și simplu oribile. Indiferent de preferințele publicului, este o locație nepotrivită pentru astfel de manifestări culturale”, a adăugat Vladimir Bolea.

Acesta a exprimat dezaprobarea față de faptul că astfel de concerte care promovează cultura rusă au avut loc în inima capitalei, considerând că nu au ce căuta acolo.

Tags: 15 iulieconcertulcriticăPMANVladimir Bolea
Categorii: PoliticăȘtirile zilei