X

Vladimir Dudnic a fost eliberat din detenție ilegală

Vladimir Dudnic a fost eliberat din detenție ilegală

Vladimir Dudnic, care a fost privat de libertate la data de 4 aprilie 2022 de către structurile de forță de la Tiraspol, a fost eliberat, astăzi, din detenția ilegală.

Citește și: O pană de curent a dat peste cap activitatea SV

În toată această perioadă, autoritățile de profil din Chișinău  a fost în dialogul permanent cu partenerii externi, precum și în cadrul platformelor de interacțiune la nivelul reprezentanților politici și al grupurilor de lucru pentru drepturile omului.

„Cu acest prilej, evidențiem conlucrarea activă și axată pe apărarea drepturilor omului pe acest caz de rezonanță cu Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului la Varnița, Misiunea OSCE în Republica Moldova și cu partenerii internaționali, care au adus un aport esențial la obținerea unui rezultat pozitiv. Reiterăm faptul că protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului rămâne o prioritate absolută pentru Chișinău în dialogul cu partenerii străini și în formatele de interacțiune privind reglementarea transnistreană”, se menționează în nota emisă de Biroul politici de reintegrare.

Concomitent, autoritățile de la Chișinău îndeamnă repetat Tiraspolul să dea curs apelurilor autorităților constituționale și pe alte cazuri individuale de rezonanță, unde sunt vizați cetățeni ai Republicii Moldova care sunt ilegal încarcerați și persecutați în regiune –  Ermurachi M., Dimov Al., Menzarari S., Malîșev A., Pogorlețchii V.

Tags: Biroul politici de reintegrareregiumul separatistTransnistriaVladimir Dudnic
Știrile zilei