X

Vladimir Putin a fost declarat CRIMINAL de RĂZBOI în Senatul american

Senatul Statelor Unite a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, o demonstraţie rară de unitate în Congresul american, profund divizat, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatorii ambelor partide, încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice investigaţie a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

Citeşte şi: S-a terminat pandemia? Covid se pare că nu a primit mesajul – Black News

“Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean”, a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ţinut înaintea votării.

Citeşte şi: Prima doamnă a Ucrainei se teme pentru viaţa soţului ei – Black News

Rusia îşi denumeşte acţiunile o “operaţiune militară specială” de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei, iar preşedintele Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană cu un regim marionetă şi fără tradiţia unei statalităţi independente.

Tags: Chuck SchumerCurtea Penală InternaţionalăLindsey GrahamrusiasenatSUAucrainaVladimir Putin
Categorii: Război in Ucraina