X

Vladimir Putin a salutat “întoarcerea la patrie” a teritoriilor ucrainene ocupate de Moscova

Vladimir Putin a salutat “întoarcerea la patrie” a teritoriilor ucrainene ocupate de Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat luni seară “întoarcerea la patrie” a teritoriilor ucrainene ocupate de Moscova, aclamat de o mulţime adunată în Piaţa Roşie după realegerea sa zdrobitoare la un scrutin prezidenţial fără opoziţie, relatează AFP.

Putin, care se află la putere de aproape un sfert de secol, a câştigat 87,28% din voturi în alegeri, care s-au desfăşurat de vineri până duminică, inclusiv în regiunile din Ucraina a căror anexare a fost revendicată de Rusia.

Rezultatul a fost descris ca fiind “excepţional” de Kremlin şi denunţat ca “fără legătură cu realitatea” de către opoziţia aflată în exil.

Preşedintele în vârstă de 71 de ani a apărut luni seara în Piaţa Roşie, unde avea loc un concert pentru a sărbători zece ani de la anexarea peninsulei Crimeea, primul act al conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Citește și Un angajat al Ambasadei Ruse în Moldova, declarat persoană non grata

Salutat de mulţime cu strigăte de ‘Rusia! Rusia!’, Putin, însoţit pe scenă de cei trei adversari ai săi în alegerile prezidenţiale, a dat asigurări că ţara sa va merge “înainte, mână în mână” cu teritoriile cucerite de la Ucraina.

“Întoarcerea la patrie s-a dovedit a fi mai dificilă, mai tragică, dar am realizat-o, şi acesta este un mare eveniment în istoria statului nostru”, a spus Putin într-un scurt discurs înainte de a cânta imnul rus la unison cu mulţimea adunată lângă zidurile Kremlinului.

Rusia a anexat Crimeea în martie 2014, după o intervenţie a forţelor sale speciale. În septembrie 2022, a revendicat anexarea altor patru regiuni ale Ucrainei pe care le ocupă parţial: Doneţk şi Luhansk în est şi Herson şi Zaporojie în sud.

Tags: a salutatteritoriile ocupateucraineneVladimir Putin
Război in Ucraina