Vladimir Putin este gata să continue dialogul cu americanii

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden au convenit marţi, într-o conversaţie telefonică,”să continue dialogul” în beneficiul “securităţii globale”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Un comunicat al Kremlinului a confirmat, de asemenea, că preşedintele Joe Biden i-a propus liderului rus organizarea unei reuniuni la vârf “în viitorul apropiat”, fără a preciza dacă preşedintele rus a acceptat propunerea.


Citește și: Israelul îşi redeshide şcolile pentru TOŢI elevii

“Cele două părţi şi-au declarat disponibilitatea de a continua dialogul cu privire la cele mai importante domenii ale garantării securităţii globale, ceea ce ar satisface interesele nu numai ale Rusiei şi Statelor Unite, ci şi ale comunităţii internaţionale în ansamblul ei”, se mai arată în comunicatul Kremlinului.

Potrivit Moscovei, cei doi şefi de stat au abordat în special tensiunile legate de Ucraina. Kievul şi statele occidentale acuză Rusia că a masat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei, care îşi propune să adere la NATO.

În acelaşi timp, violenţele au fost reluate de la începutul anului în conflictul din estul Ucrainei între forţele de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi.

În acest context,”Vladimir Putin a descris abordările unei reglementări politice” bazate pe acordurile de pace de la Minsk adoptate în 2015 pentru a pune capăt conflictului, dar a căror componentă politică nu a fost niciodată aplicată.

Potrivit Kremlinului, preşedintele SUA “şi-a exprimat interesul pentru normalizarea situaţiei” cu Moscova şi pentru “stabilirea unei interacţiuni stabile şi previzibile pe probleme serioase precum stabilitatea strategică şi controlul armamentului, programul nuclear al Iranului, situaţia din Afganistan şi schimbările climatice la nivel global”.

Citește și: Pandemia îi obligă pe thailandezi să sărbătorească Anul Nou fără tradiţionalele festivităţi

Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, care a contribuit la ieşirea din impas a relaţiilor cu Washingtonul în anii 1980, a salutat marţi un posibil summit între cei doi preşedinţi.

“Aceasta este singura modalitate pentru a începe construirea unor relaţii bilaterale într-un mod nou”, a declarat Gorbaciov, citat de agenţia rusă de ştiri Interfax. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră ‘un aliat în combaterea terorismului’

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră 'un aliat în combaterea terorismului' Ministerul rus de Externe a anunţat...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Hotărâre a Curții de Justiție a UE privind modificarea actelor de identitate ale persoanelor transgender în România

Hotărâre a Curții de Justiție a UE privind modificarea actelor de identitate ale persoanelor transgender în România Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât,...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.