Vladimir Putin ‘nu se gândeşte’ să-l predea pe regizorul ucrainean Oleg Senţov în schimbul jurnalistului ruso-ucrainean Kiril Vişinski

Publicat:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că ‘nu se gândeşte’ să-l predea pe regizorul ucrainean Oleg Senţov, închis în Rusia pentru ‘terorism’, în schimbul jurnalistului ruso-ucrainean Kiril Vişinski, arestat la sfârşitul lui mai la Kiev, informează AFP, conform agerpres.

‘Deocamdată, nu ne gândim la asta, ne gândim la altceva, la faptul că judecata sănătoasă trebuie să aibă câştig de cauză în Ucraina şi că sperăm că vom obţine eliberarea jurnalistului rus’, a afirmat el în timpul tradiţionalei sesiuni anuale de întrebări şi răspunsuri cu cetăţenii ruşi, retransmisă TV.


Citește și : Regimul preşedintelui al-Assad ‘nu mai este ferit de represalii’, avertizează Netanyahu

Directorul Biroului de la Kiev al agenţiei de presă ruse RIA Novosti, jurnalistul ruso-ucrainean Kiril Vîşinski, a fost ‘arestat în Ucraina pentru activităţile sale profesionale’, a subliniat Putin. ‘În ceea ce-l priveşte pe domnul Senţov, el a fost arestat în Crimeea nu pentru activităţile sale de jurnalist, ci pentru pregătirea unui atentat’, a adăugat preşedintele rus. ‘Sunt două lucruri total diferite şi incomparabile’, şi-a exprimat convingerea preşedintele rus, calificând arestarea lui Vîşinski drept una ‘fără precedent şi inacceptabilă’.

Regizorul Oleg Senţov, care s-a opus anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014, a fost condamnat în august 2015 pentru ‘terorism’ şi ‘trafic de arme’. El ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani într-o închisoare din Extremul Orient rus şi se află de trei săptămâni în greva foamei. Procesul împotriva lui, calificat drept ‘stalinist’ de Amnesty International, a fost de asemenea denunţat de Kiev, UE şi SUA.

Arestat la sfârşitul lui mai la Kiev, jurnalistul ruso-ucrainean Kiril Vîşinski a fost inculpat de ‘înaltă trădare’ de justiţia ucraineană, crimă pasibilă de 15 ani de închisoare.

Citește și : Pakistan: Circa jumătate din populaţie ar putea fi afectată de secetă în lunile următoare

Miercuri, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, le-a cerut UE şi G7 să-l ‘susţină’ pe Oleg Senţov. ‘Solidaritatea noastră poate să-i salveze viaţa’, a subliniat Tusk.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.