Vladimir Putin, în India într-o vizită dominată de vânzarea sistemelor antiaeriene S-400

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în India pentru o vizită de două zile dominată de vânzarea sistemelor antiaeriene S-400, ceea ce ar putea irita simultan Statele Unite, China şi Pakistanul, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Şeful statului rus a aterizat la New Delhi în jurul orei locale 19:00 (13:30 GMT), însoţit de mai mulţi ‘grei’ ai guvernului său. Conform programului vizitei, Putin urmează să se întâlnească şi să aibă un dineu cu premierul Narendra Modi.


Citește și : Atacuri cibernetice: Marea Britanie şi Olanda denunţă ‘dispreţul’ GRU pentru regulile internaţionale

Preşedintele rus a fost întâmpinat cu pancarte cu imaginea sa şi urări de binevenit scrise în limbile hindi şi rusă, postate de-a lungul autostrăzii pe care s-a deplasat convoiul său.

Punctul culminant al acestei vizite, care se va încheia vineri seara, urmează să fie finalizarea achiziţionării de către New Delhi a unor sisteme antiaeriene ruse S-400 (varianta cea mai modernă), un contract care se ridică la circa 5 miliarde de dolari.

Apărarea este piatra de temelie a legăturilor diplomatice dintre Rusia şi India, care au o relaţie bilaterală istoric privilegiată.

Negocierile pentru achiziţionarea acestui dispozitiv de rachete sol-aer sunt în curs de desfăşurare de mai multe luni, dar India s-a confruntat cu ameninţări cu sancţiuni din partea SUA în cazul achiziţionării de arme ruseşti.

De fapt, Congresul american a adoptat o lege în 2017 pentru a sancţiona Rusia pentru acţiunile sale în Ucraina şi ingerinţa sa în alegerile prezidenţiale din SUA. Acest text impune sancţiuni economice împotriva oricărei entităţi sau a unei ţări care încheie contracte de armament cu companii ruseşti.

India speră să obţină o derogare din partea Washingtonului, dar până acum a primit doar avertismente.

‘Adresăm un apel tuturor aliaţilor şi partenerilor noştri să renunţe la relaţiile cu Rusia care ar duce la sancţiuni’, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat pentru Indian Press Trust miercuri, precizând că sistemele S-400 cad sub incidenţa acestei legi.

Citește și : Preşedintele Comisiei Europene cere combaterea „naţionalismului limitat” cât mai este „încă timp”

Cu toate acestea, Statele Unite se confruntă cu o dilemă spinoasă aici. Washingtonul nu doreşte să-i ofenseze pe aliaţii indieni, întrucât cele două puteri au acelaşi interes în contracararea ascensiunii Chinei în Asia.

‘Este timpul să arătăm că nu ne lăsăm conduşi de Washington’, a declarat pentru AFP Richard R. Subramanian, expert în afaceri strategice din New Delhi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.