X

Vladimir Putin : Noi lovituri occidentale împotriva Siriei ar putea provoca “haos” în relaţiile internaţionale

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat duminică asupra faptului că noi lovituri occidentale împotriva Siriei ar putea provoca “haos” în relaţiile internaţionale, după atacul coordonat efectuat sâmbătă de SUA, Marea Britanie şi Franţa, relatează France Presse şi RIA Novosti, conform agerpres.

Putin a subliniat într-o convorbire telefonică avută cu omologul său iranian Hassan Rohani că “dacă astfel de acţiuni, efectuate prin încălcarea Cartei Naţiunilor Unite, s-ar repeta, aceasta ar provoca inevitabil haos în relaţiile internaţionale”, conform unui comunicat al Kremlinului.

Citește și : SUA : Procurorul special Mueller are dovezi că Michael Cohen a călătorit la Praga în 2016

Cei doi lideri au “constatat că această acţiune ilegală aduce prejudicii grave perspectivele unei reglementări politice în Siria”, potrivit textului menţionat.

SUA, Franţa şi Marea Britanie au lansat sâmbătă lovituri concertate în Siria împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, la o săptămână după presupusul atac chimic din 7 aprilie în oraşul sirian Douma, la acea dată controlat de rebeli, atac atribuit forţelor guvernamentale siriene.

Vladimir Putin a denunţat sâmbătă “cu cea mai mare fermitate” aceste lovituri pe care le-a calificat drept “act de agresiune împotriva unui stat suveran ce se află în avangarda luptei împotriva terorismului”.

Citește și : După loviturile aeriene occidentale din Siria, Rusia trebuie să facă presiuni asupra lui Assad (Jean-Yves Le Drian)

Tags: frantakremlinmarea britanieSUAVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei