Vladimir Putin oferă fără precondiții PACEA Japoniei

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a provocat surpriză miercuri, propunând Japoniei să întoarcă pagina celui de-al Doilea Război Mondial prin semnarea unui tratat de pace până la sfârşitul acestui an ‘fără condiţii prealabile’, a cărui încheiere nu a fost posibilă până acum din cauza disputei teritoriale între cele două state asupra Kurilelor de Sud, un lanţ de insule în Pacific, potrivit AFP, Reuters şi RIA Novosti, transmite și agerpres.

Preşedintele rus a făcut această propunere pe scena Forumului economic din Vladivostok (Extremul Orient rus), unde premierul nipon Shinzo Abe tocmai lansase un nou apel la semnarea acestui tratat, subiect major de discuţii în ultimii ani între Moscova şi Tokyo.


Citește și: Verdict dur în Peru: Toți liderii unei gherile maoiste au fost condamnați pe viață

‘S-au scurs 70 de ani de când încercăm să ne rezolvăm diferendele. Se fac 70 de ani de când ducem negocieri (…) Shinzo (Abe) a spus: “Să schimbăm abordarea!” Şi într-adevăr: haideţi să o facem! Să semnăm un tratat de pace până la sfârşitul acestui an fără condiţii prealabile’, a declarat Vladimir Putin.

Această declaraţie contrastează cu afirmaţiile până acum extrem de prudente ale liderului rus pe acest subiect în cadrul ultimelor întâlniri cu premierul Shinzo Abe. Putin lansase un apel la ‘răbdare’ în luna mai, iar luni declarase din nou că ar fi ‘naiv să se creadă că această dispută ar putea fi rezolvată într-o oră’.

Relaţiile între Moscova şi Tokyo sunt afectate de o dispută asupra celor patru insule din arhipelagul Kurilelor de Sud (Etorofu, Kunashiri, Shikotan şi Habomai), anexate la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial de către Uniunea Sovietică. Japonia revendică jurisdicţia asupra acestor insule, care în prezent fac parte din regiunea rusă Sahalin, iar diferendul a împiedicat până acum semnarea unui tratat de pace între cele două ţări.

Citește și: MĂCEL în Afganistan. 68 de morți într-un atentat sinucigaș

Negocierile asupra acestor patru insule vulcanice, denumite ‘Teritoriile de Nord’ de către Japonia, nu au înregistrat progrese importante în ultimii ani, în pofida apelurilor repetate ale lui Shinzo Abe.

Consolidarea facilităţilor militare în Insulele Kurile în ultimii ani de către Rusia fusese un alt obstacol în calea încheierii tratatului de pace. La începutul acestui an, presa rusă scria despre finalizarea modernizării facilităţilor militare în două din cele patru insule – Kunashiri şi Etorofu – unde armata rusă ar intenţiona să instaleze două baze militare moderne.

În noiembrie 2016, în Etorofu a fost amplasat sistemul de rachete modern ‘Bastion’ cu o rază de acţiune de 300 km, iar în Kunashiri – sisteme de rachete ‘Bal’, cu o rază de acţiune de 130 km.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi tineri care au vandalizat sediile Guvernului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arestați pentru 20 de zile

Doi tineri care au vandalizat sediile Guvernului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arestați pentru 20 de zile Cei doi tineri care au vandalizat sediile...

O gunoiște neautorizată din Pănășești se transformă într-un parc verde

O gunoiște neautorizată din Pănășești se transformă într-un parc verde O gunoiște neautorizată din comuna Pănășești, raionul Strășeni, este în proces de transformare într-un parc...

Serbia și Croația iau în considerare reintroducerea recrutării și a serviciului militar obligatoriu

Serbia și Croația iau în considerare reintroducerea recrutării și a serviciului militar obligatoriu Începând din septembrie 2025, Serbia intenționează să reintroducă serviciul militar obligatoriu. Conform noului...

Avertizare meteo – SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării

Avertizare meteo - SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.