Vladimir Putin a promulgat legea care desemnează entităţi media ca ”agenţi străini’

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă legea care permite desemnarea unor entităţi media drept “agenţi străini”, ca reacţie la constrângerea canalului de televiziune rusesc RT de a se înregistra ca ‘agent străin’ în Statele Unite, relatează AFP şi RIA Novosti. 

Aprobată în unanimitate de Duma de Stat (camera inferioară) la mijlocul lunii noiembrie şi de Consiliul Federaţiei (camera superioară) săptămâna aceasta, legea respectivă a fost publicată sâmbătă pe site-ul oficial al documentelor juridice ale autorităţilor ruse şi intră imediat în vigoare.


Textul permite desemnarea oricărei entităţi media internaţionale care operează în Rusia drept ‘agent străin’ printr-o decizie a Ministerului Justiţiei.

Această lege este prezentată drept o ripostă la înregistrarea în SUA sub acelaşi nume de ‘agent străin’ a postului de televiziune RT, controlat de statul rus.

Legea a fost denunţată de Consiliul pentru drepturile omului de pe lângă Kremlin, care a apreciat într-un comunicat că ‘orice media internaţională ar putea fi arbitrar calificată ca agent străin de către Ministerul Justiţiei”.

Criticată virulent de către organizaţiile neguvernamentale Human Rights Watch şi Amnesty international, această lege obligă entităţile vizate să ofere informaţii autorităţilor ruse despre situaţia lor financiară şi să menţioneze în documentele pe care le prezintă că sunt încadrate ca atare.

De fapt, respectivul text extinde la mass-media o lege datând din 2012 şi care se referea până acum numai la organizaţiile neguvernamentale.

Posturile de radio Vocea Americii şi Radio Europa Liberă / Radio Liberty, finanţate de Congresul american, sunt primele entităţi media care au fost avertizate de Moscova cu privire la o eventuală încadrare ca ‘agent străin’ pe teritoriul Federaţiei Ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.