Vladimir Putin recomandă ”lichidarea pe loc” a autorilor unor atentate care pun în pericol forţele de ordine

Publicat:

Vladimir Putin a ordonat joi ”lichidarea pe loc” a autorilor unor atentate care pun în pericol forţele de ordine, în urma unui ”act terorist” la Sankt Petersburg, într-un context de ameninţare legată de întoarcerea în ţară a jihadiştilor plecaţi să lupte în Siria, relatează AFP.

Explozia unei bombe artizanale într-un dulap de bagaje, într-un supermarket, în al doilea cel mai important oraş din Rusia, s-a soldat cu 14 răniţi, dintre care 13 au fost spitalizaţi miercuri seara, cu patru zile înainte de Revelion şi Anul Nou, potrivit agerpres .


Anchetatorii au deschis o procedură privind o ”tentativă de omor”, iar preşedintele a catalogat faptele drept un ”act terorist”, în cursul unei ceremonii, la Kremlin, dedicate militarilor ruşi care au participat la intervenţia în Siria.

Citește și : Ambasada SUA la Ankara și cea turcă la Washington anunță ridicarea tuturor restricţiilor în serviciile de acordare a vizelor

El a adăugat că a dat ordin Serviciilor speciale din cadrul FSB, ”ca în timpul arestărilor să acţioneze în cadrul legii”.

”Însă, în caz de ameninţare a vieţii sau sănătăţii agenţilor noştri, ofiţerilor noştri, trebuie să se acţioneze în mod ferm şi să nu se ia prizonieri, ci să se lichideze bandiţii pe loc”, a continuat el.

Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a precizat pentru presă că acest ordin îi vizează pe ”cei care se pregătesc să comită atentate în ţara noastră”.

Rusia a fost ameninţată în mai multe rânduri de organizaţia Statul Islamic (SI) şi de aripa siriană a Al-Qaida, după lansarea intervenţiei sale militare în Siria, pe 30 septembrie 2015.

După ce Vladimir Putin a anunţat, la jumătatea lui decembrie, o retragere parţială a trupelor sale, serviciile de securitate au spus că se tem de o întoarcere a jihadiştilor din Siria şi Irak, acum, după ce SI şi-a pierdut aproape tot teritoriul asupra căruia deţinea controlul.

Aproape 4.500 de cetăţeni ruşi au plecat să lupte ”alături de terorişti”, potrivit directorului FSB Aleksandr Bortnikov.

Ruşilor – majoritatea originari din republici musilmane instabile din Caucaz – plecaţi să lupte în Irak şi în Siria li se adaugă câteva mii de combatanţi provenind din ţări din Asia Centrală, care are o importantă diaspora în Rusia.

Vladimir Putin a subliniat că intervenţia rusă în Siria a permis să fie ucişi ”mii” de jihadişti, care ar fi putut ”să revină formaţi, înarmaţi şi bine pregătiţi”.

El a elogiat rolul Rusiei, care a intervenit în susţinerea regimului lui Bashar al-Assad, în înfrângerea jihadiştilor.

Armata rusă a avut, a spus el, ”o contribuţie crucială în înfrângerea forţelor criminale care au sfidat întreaga civilizaţie, distrugând armata teroristă a unei dictaturi barbare”.

Declaraţiile triumfaliste ale armatei ruse din ultima perioadă au fost primite cu o anumită iritare în coaliţia internaţională condusă de Statele Unite, care reproşează Moscovei faptul că a luptat împotriva rebelilor mai mult decât a luptat împotriva jihadiştilor.

Rusia, care tocmai a intrat în campanie electorală în vederea alegerilor prezidenţiale de la 18 martie şi care găzduieşte pe 14 şi 15 iulie Campionatul Mondial de Fotbal în condiţii de securitate sporită, a fost ţinta mai multor atentate în acest an, iar cel de la Sankt Petersburg este cel mai recent.

Într-un comunicat publicat în noaptea de miercuri spre joi, Comitetul Naţional rus Antiterorist (NAK) a precizat că bomba artizanală, de o putere echivalentă cu 200 de grame de TNT, a explodat în supermarketul situat într-un fost cinematograf sovietic.

NAK a difuzat imagini de la intrarea în magazin, cu tavanul surpat parţial, în apropiere de case, aflate în mijlocul molozului.

Anchetatorii ”caută persoane cu legături cu aceastăcrimă”, a subliniat Comitetul.

Site-ul local de ştiri Fontanka.ru a difuzat joi imagini surprinse de camere de supraveghere în care apare un bărbat purtând o vestă cu glugă şi un rucsac vizibil greu în spate şi care pleacă fără rucsac.

La 3 aprilie, Sankt Petersburgul a fost ţinta unui atentat în metrou, soldat cu 15 morţi şi zeci de răniţi, revendicat de o grupare puţin cunoscută cu legături cu Al-Qaida.

Presupusul autor al acestui atac, Akbarjon Djalilov, un bărbat în vârstă de 22 de ani originar din Kîrgîzstan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, a fost de asemenea ucis în atentat.

La jumătatea lui decembrie, serviciile ruse de securitate (FSB) au anunţat că au destructurat o celulă SI care se pregătea să comită atentate pe 16 decembrie la Sankt Petersburg, în Catedrala Fecioarei din Kazan, foarte frecventată de turişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.