Vladimir Putin și Angela Merkel se vor întâlni la nord de Berlin pe data de 18 august

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel îl va primi sâmbătă pe preşedintele rus Vladimir Putin la o reşedinţă a guvernului german lângă Berlin, pentru discuţii despre războiul din Siria, violenţele în desfăşurare din estul Ucrainei şi probleme energetice, a anunţat luni un purtător de cuvânt al executivului german, citat de Reuters şi de agenţii de presă ruse, potrivit agerpres.

Întâlnirea va avea loc la Palatul Meseberg, situat la nord de Berlin, a precizat Steffen Seibert.


Citește și : Cuba: Dezbatere publică a proiectului noii Constituţii

Cei doi lideri s-au întâlnit ultima dată la Soci, staţiune rusă la Marea Neagră, în luna mai. Cancelarul Angela Merkel şi ministrul său de externe Heiko Maas s-au întâlnit luna trecută cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi cu şeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.