Vladimir Putin: ‘Suntem pe deplin deschişi să lucrăm împreună cu Europa’

Publicat:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi, la Viena, că ţara sa este pregătită să recupereze toate canalele de comunicare şi cooperare cu Uniunea Europeană, relatează EFE, potrivit agerpres.

‘Suntem pe deplin deschişi să lucrăm împreună cu Europa’, a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă la Viena cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, subliniind că sancţiunile economice şi diplomatice ale UE împotriva ţării sale dăunează ambelor părţi.


Citește și : Giuseppe Conte: Italia vrea un sistem ‘automat’ şi ‘obligatoriu’ de distribuire a solicitanţilor de azil

Totodată, Putin a afirmat că Rusia a depăşit toate dificultăţile legate de sancţiunile occidentale şi a subliniat că toate părţile implicate au interesul să ridice sancţiunile impuse Moscovei, relatează Reuters.

La rândul său, Alexander Van der Bellen a reiterat poziţia ţării sale, precizând că Austria va acţiona la unison cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.