Vladimir Putin susţine discursul anual adresat Parlamentului – VIDEO

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin va susţine miercuri discursul anual adresat Parlamentului, în contextul în care economia se confruntă cu probleme şi persistă tensiunile cu Occidentul, informează dpa, potrivit agerpres.

Se aşteaptă ca Vladimir Putin să ofere garanţii populaţiei, care timp de câţiva ani a îndurat greutăţi economice provocate de preţurile relativ scăzute la mărfurile ruseşti şi de sancţiunile reciproce cu puterile occidentale, inclusiv Uniunea Europeană (UE).


Citește și: Mii de francezi au manifestat împotriva antisemitismului

Discursul, care va fi adresat ambelor camere ale Adunării Federale (parlamentul), este programat să înceapă la amiază conform orei Moscovei (09:00 GMT). Mai mult de 700 de jurnalişti au fost acreditaţi la eveniment, potrivit mass-media de stat din Federaţia Rusă.

În timpul discursului său de anul trecut, Putin a anunţat că industria militară rusă a dezvoltat armament nou, inclusiv o rachetă balistică intercontinentală despre care a spus că nu poate fi detectată de sistemele defensive străine.

Citește și: Havana dezminte că ar avea o ‘armată’ în Venezuela

Vladimir Putin, care în momentul intervenţiei sale din 2018 candida pentru un al patrulea mandat prezidenţial, a folosit o mare parte din cele două ore de discurs pentru a-şi susţine platforma din campania electorală privind asigurarea stabilităţii şi bunăstării naţiunii ruse. Putin a câştigat alegerile prezidenţiale de anul trecut cu 76% din voturi, aminteşte dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 24 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 24 iulie în Istorie 24 iulie este a 205-a zi a calendarului gregorian și a 206-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 24 iulie 2024 

Horoscop 24 iulie 2024  Nativii din zodia Berbec au nevoie de linişte, în timp ce Gemenii evită agitaţia, potrivit stiripesurse. Horoscop 24 iulie 2024 pentru Berbec Energia...

A fost lansată prima păpușă Barbie oarbă

A fost lansată prima păpușă Barbie oarbă Păpușa Barbie cu deficiențe de vedere ajunge azi pe rafturile magazinelor de jucării. Este cea mai recentă din...

Aude Hesbert, numită directoare a Festivalului de Film American de la Deauville

Aude Hesbert, numită directoare a Festivalului de Film American de la Deauville Aude Hesbert a fost numită luni directoare a Festivalului de Film American de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.