X

Vocea Americii şi Radio Europa Liberă sunt oficial ‘agenţi străini’ în Rusia

Ministerul rus de Justiţie a clasat marţi nouă entităţi media americane, printre care şi postul de radio Vocea Americii, ca ”agenţi străini”, după promulgarea de către preşedintele Vladimir Putin a unei legi care permite înregistrarea instituţiilor de presă străine cu acest termen controversat, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Vocea Americii şi Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, finanţate de Congresul SUA, precum şi alte şapte entităţi media care le sunt afiliate au fost clasate ca “exercitând funcţiile unui agent străin”, conform unui comunicat publicat de Ministerul de Justiţie.

Citeşte şi: Fiul preşedintelui yemenit ucis JURĂ răzbunare: ‘Va fi iadul răsunând în urechile Iranului’

Aceste entităţi media vor trebui de acum să prezinte această etichetă pe toate materialele pe care le vor lansa în Rusia. Eticheta de ”agent străin” implică faptul că respectivele entităţi media servesc interesele unui guvern străin.

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat la 25 noiembrie legea care permite desemnarea unor entităţi media drept ‘agenţi străini’, ca reacţie la constrângerea postului de televiziune rus RT de a se înregistra ca ‘agent străin’ în Statele Unite, unde oficiali americani au acuzat RT că a încercat să influenţeze alegerile de anul trecut pentru ca Donald Trump să ajungă preşedinte.

Legea a fost denunţată de Consiliul pentru Drepturile Omului de pe lângă Kremlin, care a precizat că “orice entitate media internaţională ar putea fi arbitrar calificată ca agent străin de către Ministerul de Justiţie”.

Citește și : Rusia : Ministerul Apărării a informat că aviația sa a efectuat zeci de misiuni de susținere a militanților în Siria

Criticată virulent de către organizaţiile neguvernamentale Human Rights Watch şi Amnesty International, această lege obligă entităţile vizate să ofere informaţii autorităţilor ruse despre situaţia lor financiară şi să menţioneze în documentele pe care le prezintă că sunt încadrate ca ‘agenţi străini’.

De fapt, respectivul text extinde la mass-media o lege datând din 2012 şi care se referea până acum numai la organizaţiile neguvernamentale. 

Tags: agenţi străiniAmnesty InternationalHuman Rights WatchRadio Europa Liberă/Radio LibertatearusiaRussia Today (RT)SUAVocea Americii
Categorii: Știrile zilei