X

Volodimir Zelenski a scăpat de COVID și a revenit la biroul său prezidențial de la Kiev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că a revenit la birou, după ce ultimul test efectuat pentru COVID-19 a ieşit negativ, relatează Reuters, AFP şi Xinhua, potrivit agerpres.

“În sfârşit, am rezultat negativ la testul de coronavirus. (…) Sunt gata de lucru astăzi. Va fi o zi ocupată, dar sunt foarte fericit să mă pot apuca de lucru ca de obicei”, a scris Zelenski pe Telegram.

Citește și: Oamenii lui Trump RUP contractul cu o avocată controversată

“Trebuie să înţelegem noile riscuri şi să avem grijă de noi înşine, cât mai bine posibil, cu măşti medicale, distanţare socială, vitamine şi izolarea bolnavilor”, a adăugat preşedintele în vârstă de 42 de de ani, care nu a avut decât simptome uşoare şi s-a izolat iniţial acasă, apoi într-o clinică guvernamentală.

Şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak, a fost la rândul său testat negativ luni.

Citește și: Peste 100 de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din Mexic

Atât Zelenski, cât şi Iermak au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus la 9 noiembrie.

Ucraina, fostă republică sovietică cu 40 de milioane de locuitori şi un sistem de sănătate publică foarte precar, a cunoscut în ultimele săptămâni o extindere rapidă a pandemiei, cu zeci de mii de noi cazuri pe zi.

Tags: Andrii Iermakcoronaviruscovid-19ucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: Externe