Volodimir Zelenski este oficial noul preşedinte al Ucrainei

Publicat:

Fostul actor de comedie, Volodimir Zelenski, a fost învestit luni în funcţia de preşedinte al Ucrainei în cadrul unei ceremonii solemne desfăşurate în Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean), deschizând o nouă eră pentru această ţară independentă de mai puţin de 30 de ani, confruntată cu un război şi dificultăţi economice, relatează AFP, EFE şi Unian, potrivit agerpres.

La o lună după victoria fără drept de apel în faţa preşedintelui aflat la sfârşit de mandat, Petro Poroşenko, cel mai tânăr preşedinte ales al Ucrainei postsovietice, în vârstă de numai 41 de ani, a venit pe jos la sediul parlamentului – salutând mulţimea de pe traseu – unde urma să depună jurământul.


Citeşte şi: Trump ameninţă Iranul: ‘Dacă vrea să se bată, va fi sfârşitul oficial!’

‘Mă angajez, prin toate acţiunile mele, să apăr suveranitatea şi independenţa Ucrainei, să asigur bunăstarea Patriei şi a poporului ucrainean, să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să respect Constituţia şi legile Ucrainei, să-mi îndeplinesc îndatoririle în interesul tuturor compatrioţilor mei, să ridic autoritatea Ucrainei în lume’, a declarat Volodimir Zelenski, cu o mână pe Constituţia acestei ţări independente din 1991.

Această scena a avut deja loc într-o serial televizat ‘Servitorul poporului’, unde Volodimir Zelenski interpretase rolul unui profesor de istorie ales pe neaşteptate preşedinte al ţării.

De această dată, ea este reală, chiar dacă inimaginabilă cu câteva luni în urmă. Puţini l-au luat în serios pe actorul şi comedianul ucrainean când şi-a anunţat candidatura la 31 decembrie. Dar, după o campanie inedită, jucată în principal pe reţelele de socializare, el a câştigat peste 73% din sufragii în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 21 aprilie, cu un avans zdrobitor faţă de Petro Poroşenko.

‘Sper ca preşedintele ales să distingă cinematograful de responsabilităţile sale faţă de ţara sa’, a declarat deputata prooccidentală, Maria Ionova.

Citeşte şi: Gărzii Revoluţionare iraniane NU îi este frică de-un război cu americanii

El urmează să susţină un discurs către naţiune, un eveniment aşteptat dat fiind necunoscutele care înconjoară intenţiile acestui actor ales fără un program precis, care a capitalizat nemulţumirea ucrainenilor faţă de elite, cu promisiuni de a pune capăt corupţiei şi de a ‘sparge sistemul’.

La ceremonie Zelenski a fost însoţit de soţia sa Elena şi de părinţi. Circa 50 de delegaţii oficiale din străinătate participă la ceremonia de inaugurare a noului preşedintelui ucrainean, delegaţia SUA fiind condusă de ministrul energiei, Rick Perry.

După rostirea jurământului, Zelenski a primit un certificat prezidenţial, o insignă, o ştampilă oficială şi un buzdugan, ca însemne ale noii sale funcţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.