Volodimir Zelenski face o vizită la Londra

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns în Regatul Unit pentru a doua sa vizită în străinătate de la începutul invaziei ruse acum aproape un an, a anunţat guvernul britanic, care s-a angajat să formeze piloţi de vânătoare ucraineni, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Zelesnki se va întâlni cu prim-ministrul Rishi Sunak, se va adresa parlamentului şi va face o vizită trupelor ucrainene antrenate în Marea Britanie, a precizat Downing Street într-un comunicat.

Citeşte şi: Incendiu de proporţii în portul Iskenderun din Turcia – VIDEO – Black News


Aceasta va fi prima dată când Zelenski va părăsi teritoriul ucrainean după vizita sa de câteva ore la Washington pe 21 decembrie, când a fost primit la Casa Albă de preşedintele Joe Biden şi a vorbit în Congresul american.

Vizita sa în Regatul Unit intervine în contextul în care preşedintele ucrainean, aşteptat – potrivit unor surse europene – joi la summitul UE de la Bruxelles, cere o întărire şi o accelerare a ajutorului militar occidental.

‘Liderii vor discuta despre o abordare cu două componente a sprijinului britanic pentru Ucraina, începând printr-o creştere imediată a livrărilor de echipamente militare, pentru a ajuta la contracararea ofensivei de primăvară a Rusiei, şi întărind-o printr-un sprijin pe termen lung’, a explicat Downing Street.

De asemenea, Rishi Sunak intenţionează să ‘propună întărirea ofertei de formare de către Regatul Unit a trupelor ucrainene, mai ales prin extinderea la piloţi de avioane de vânătoare pentru a garanta că Ucraina îşi poate apăra spaţiul aerian pe viitor’.

‘Această formare le va permite piloţilor să poată pilota avioane de luptă sofisticate răspunzând standardelor NATO’, aşa cum cere Kievul, adaugă sursa citată.

‘Vizita preşedintelui Zelenski în Regatul Unit este o dovadă a curajului, determinării şi luptei ţării sale şi o dovadă a prieteniei indestructibile dintre ţările noastre’, a afirmat Sunak în comunicat. Acesta menţionează că Sunak va oferi sprijinul Londrei pentru planurile lui Zelenski de a lucra pentru o pace justă şi durabilă pentru Ucraina.

Citeşte şi: Moscova cere ambasadei americane să NU se amestece în afacerile interne ale Rusiei – Black News

Marea Britanie va anunţa, de asemenea, în cursul zilei, sancţiuni suplimentare împotriva celor care l-au ajutat pe preşedintele rus Vladimir Putin ‘să îşi construiască averea personală şi a companiilor care profită de pe urma maşinăriei de război a Kremlinului’, mai spune comunicatul publicat de Downing Street.

Marea Britanie este unul dintre susţinătorii cei mai fermi ai Kievului, căruia i-a furnizat anul trecut ajutor militar de 2,3 miliarde de lire. Londra s-a angajat să menţină în 2023 acest nivel de ajutor, al doilea din lume după cel pus la dispoziţie de SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Presiunea societății ucrainene asupra lui Zelenski

Presiunea societății ucrainene asupra lui Zelenski Autorităților de la Kiev le este tot mai greu să motiveze cetățenii obosiți din cauza conflictului Ziarul britanic The Financial...

Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina după incursiunea în Kursk

Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina după incursiunea în Kursk Președintele Vladimir Putin a abandonat ideea negocierilor de...

VIDEO – Cum a reușit un medic din Ucraina să strângă aproape 5 milioane de euro. S- au găsit bani ‘în aproape fiecare colț...

VIDEO - Cum a reușit un medic din Ucraina să strângă aproape 5 milioane de euro. S- au găsit bani 'în aproape fiecare colț...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.