X

Volodimir Zelenski face prima sa vizită externă în calitate de președinte al Ucrainei

Preşedintele ucrainean recent învestit Volodimir Zelenski este aşteptat să efectueze o vizită la Bruxelles marţi şi miercuri, prima în străinătate, în timpul căreia intenţionează să discute despre situaţia de securitate din estul Ucrainei cu oficiali de top ai NATO şi UE, informează marţi DPA, potrivit agerpres.

Fostul actor de televiziune, care nu a ocupat niciodată o funcţie politică, a fost învestit luna trecută după ce l-a învins pe ex-preşedintele Petro Poroşenko în turul doi al alegerilor prezidenţiale cu aproximativ trei sferturi din voturi mai mult.

Citește și: Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Eid al-Fitr

În timpul campaniei electorale, Zelenski a promis că va continua să urmărească aderarea la Uniunea Europeană şi NATO ca obiective pe termen lung ale Ucrainei.

El urmează să aibă întâlniri, marţi, cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, urmate de discuţii cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk miercuri.

Zelenski intenţionează să abordeze situaţia de securitate din estul Ucrainei şi “să discute modalităţi de a intensifica eforturile internaţionale pentru a pune capăt războiului”, a declarat biroul său când a fost anunţată vizita săptămâna trecută. El a făcut din această chestiune o prioritate în discursul său de inaugurare.

Citește și: Londra și Berlin cer reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate pentru discutarea crizei din Sudan

Luptele au împărţit două regiuni în estul Ucrainei din apropierea graniţei cu Rusia în ultimii cinci ani între forţele loiale Kievului şi cele aliniate Moscovei.

Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în conflict, potrivit estimărilor Naţiunilor Unite. Conflictul a jucat de asemenea un rol important în înrăutăţirea relaţiilor dintre Rusia şi Occident.

Tags: Donald TuskJean-Claude JunckerJens StoltenbergNATOPetro Poroşenkoucrainauniunea europeanaVolodimir Zelenski
Categorii: Diaspora