Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul şef al armatei ucrainene, evocând tensiuni

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul şef al armatei ucrainene, general-colonelul Ruslan Homceak, evocând tensiuni între armată şi Ministerul Apărării, relatează marţi agenţia Reuters, potrivit agerpres

Homceak va fi mutat într-un post în cadrul Consiliului naţional de securitate şi apărare, iar locul său în fruntea forţelor armate va fi ocupat de Valeri Zalujnîi, liderul comandamentului de nord al armatei ucrainene.


Citește și : Medicii avertizează că pandemia ‘a scăpat din nou de sub control’ în Turcia

“Comandantul şef Ruslan Homceak pleacă din funcţie, aceasta este decizia preşedintelui”, a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Serghei Nikiforov, într-o întâlnire cu presa.

Acesta a menţionat că “preşedintele vrea să vadă sinergie între Ministerul Apărării şi forţele armate ale Ucrainei, dar din păcate nu vedem această sinergie, ci dimpotrivă, vedem conflicte”.

Media ucrainene au relatat în ultimele luni despre dispute între minister şi Homceak, dezminţite de acesta din urmă, care a asigurat pentru portalul gordon.ua că este vorba de “o relaţie de lucru în care fiecare are propria opinie, şi-o poate susţine, se poate discuta, se poate ajunge la un rezultat”.

Citește și : Vaccin sau test obligatoriu pentru funcţionarii municipali din New York

Ucraina, angajată într-un conflict cu separatişti susţinuţi de Rusia, conflict soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014, le cere susţinătorilor săi occidentali să accelereze aderarea ei la NATO ca mijloc de descurajare în faţa Moscovei. Membri ai NATO afirmă însă că mai întâi Kievul trebuie să-şi reformeze forţele armate şi să combată corupţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.