X

Von der Leyen despre Pactul ecologic european: ‘NU avem încă toate răspunsurile!’

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen recunoaşte că o parte importantă din amănuntele planului său de referinţă pentru combaterea schimbării climatice nu a fost încă finalizată, relatează DPA, potrivit agerpres.

“Nu avem încă toate răspunsurile. Astăzi este începutul călătoriei”, a spus Ursula von der Leyen la Bruxelles.

Citește și : Pentagonul SUSPENDĂ antrenamentul tuturor militarilor saudiţi

Comisarii din noua echipă a CE au semnat miercuri planul care acoperă o gamă amplă de politici pe domenii.

Pentru a fi implementat “Pactul ecologic european” are nevoie de aprobarea statelor membre UE şi a Parlamentului European.

“Pactul ecologic european este, pe de o parte, despre reducerea emisiilor, însă pe de altă parte este vorba despre crearea de locuri de muncă şi de stimularea inovaţiei”, a adăugat Ursula von der Leyen.

“Obiectivul nostru este să reconciliem economia cu planeta noastră”, a mai afirmat ea.

Eforturile de a ralia Polonia, Ungaria şi Cehia la planurile UE de a ajunge la neutralitate din punct de vede al impactului asupra climei până în 2050 sunt încă în desfăşurare, a spus pe de altă parte preşedintele Consiliului European, Charles Michel, înainte de summitul UE de joi şi vineri.

Citește și: Şase morţi într-un atac prelungit în New Jersey – VIDEO

“Discuţiile sunt încă în curs şi sunt necesare cu un număr de ţări”, le-a spus Charles Michel jurnaliştilor, precizând că o chestiune cheie va fi probabil câţi bani pot fi alocaţi pentru a susţine tranziţia energetică.

“Nu toate ţările europene sunt la acelaşi punct de start în termeni de situaţie economică şi respectiv al poziţiilor lor în legătură cu ambiţia climatică. Când avansezi o ambiţie climatică foarte puternică, trebuie să vezi şi cum aceasta ia în considerare consecinţele sociale”, a mai spus Charles Michel.

Tags: cehiaCharles MichelComisia Europeană (CE)Consiliul EuropeanPactul ecologic europeanPoloniaUngariaUniunea Europeană (UE)Ursula Von Der Leyen
Categorii: Diaspora